Ce îi determină pe români să spună că ”era mai bine pe vremea lui Ceaușescu”?

Au trecut trei decenii de la Revoluția care a pus capăt erei comuniste în România și pare că nu am reușit încă să ne vindecăm rănile și să ne împăcăm cu trecutul.

Comunismul, ca regim autoritar, a lăsat o amprentă uriașă pe generațiile trecute, care par să se regăsească tot mai puțin în societatea românească. Deși cei mai mulți au îndurat o viață grea în comunism, cu lipsuri, foamete, frig și represiune, mai ales în ultimii ani ai regimului, 1 din 3 români încă tânjește după iluziile vândute de Ceaușescu. Este concluzia la care au ajuns cercetătorii de la INSCOP Research, în urma unui sondaj de opinie realizat în perioada aprilie-mai 2019 la comanda LARICS – Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică, din cadrul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române.

Ce îi determină pe unii oameni să declare răspicat faptul că ”era mai bine pe vremea lui Ceaușescu”, deși istoria a arătat cu vârf și îndesat adevărata față a comunismului?

O explicație la îndemână ar fi aceea că vremurile tot mai apăsătoare, cu greutăți, viitorul incert, faptul că mulți din generațiile trecute au rămas singuri, cu copii și nepoți plecați peste hotare, îi fac să privească cu nostalgie în urmă și să rescrie trecutul, falsificându-și propriile amintiri.

Este un proces natural, prin care oamenii înțeleg să facă față unei realități în care nu-și mai găsesc rostul și locul.

Memoria, prieten și dușman

Memoria, procesul psihic care ne definește și ne ancorează în timp și spațiu, care dă coerență vieții noastre, are o slăbiciune. Aceea că este ușor influențabilă de emoții și concepții. Noi dăm sens amintirilor noastre prin interpretările pe care le facem la momentul întipăririi lor.

Și asta nu e tot. Cercetările în domeniul psihologiei au arătat că atunci când încercăm să ne amintim ceva din trecutul îndepărtat apar, inevitabil, ”goluri de memorie” pe care creierul nostru are tendința de a le ”acoperi”.

Așa se face că amintirile ne sunt alterate în funcție de ceea ce creierul crede că avem nevoie la momentul respectiv.

Așa se explică faptul că unii români care au trăit în comunism își amintesc de apartamentele pe care le-a dat Ceușescu muncitorilor, dar uită de frigul și umezeala din case, de curentul electric dat cu porția, ori de cărămida pe care o mutau, în iernile geroase, de pe aragaz pe caloriferul înghețat.

"Pe vremea lui Ceaușescu aveam toți de muncă”

Pe de altă parte, nu putem ignora faptul că regimul comunist prin definiție, asigura un trai minim tuturor celor capabili să muncească. Siguranța zilei de mâine, cum spun astăzi bunicii noștri. Ori nevoile de bază, cum ar spune psihologul Abraham Maslow. Conform piramidei lui Maslow, atata timp cât oamenilor li se asigură nevoile fiziologice, de securitate și de apartenență, ei sunt fericiți.

Altfel spus, dacă au avut ce mânca, ce bea și un acoperiș deasupra capului, pentru mulți dintre românii acelor vremuri era suficient. Oamenii se obișnuiseră ca statul să le ofere toate aceste lucruri, ori să le faciliteze accesul la ele, și nu aveau nevoie de mai mult.

"Pe vremea lui Ceaușescu aveam toți de muncă”, spun încă mulți dintre cei care au trăit în comunism. Indiferent de nivelul de educație, toți cei apți de muncă își găseau un loc în acest sistem.

Casa, cel mai de preț bun al românului

Puținele avantaje venite din partea statului comunist se răsfrângeau, în mod deosebit, asupra salariaților. Ei contribuiau la economia țării, ei primeau locuri de muncă și case pe care, ulterior, le puteau cumpăra punându-și viața în slujba statului.

Mai exact, beneficiile care, sistematic, îi subjugau regimului comunist.

Regimul comunist a vândut iluzia unor vremuri liniștite în care oamenii își creșteau copiii

Mulți dintre cei care spun că în comunism duceau un trai mai bun sunt oameni care au rămas încorsetaţi în mecanismele sociale instaurate de regim, oameni care s-au văzut dintr-o dată nevoiți să facă alegeri, să ia decizii în ceea ce privește propria viață și, de cele mai multe ori, au dat greș.

Atunci nu exista altceva decât directiva de partid și ordinele venite de la centru. Iar această lipsă a responsabilității a contribuit la îndobitocirea lentă a oamenilor și la anihilarea oricărei inițiative.

Tocmai de aceea este greu să-i faci pe oamenii care au trăit acele vremuri să vadă dincolo de zidurile ridicate de comuniști, să iasă din cochilia în care s-au ascuns atâția ani de zile, sub falsa impresie a unei societăți prospere.

Poate că nu a trecut suficient timp ca toți cei care au trăit subjugați unei ideologii de acest tip să se elibereze

Profesorul Adrian Neculau, unul dintre cei mai reputați specialişti în psihologie socială din România şi din Europa, declara, într-un interviu acordat în septembrie 2007 Ziarului Lumina, că trebuie să treacă „măcar trei generaţii” pentru ca efectele comunismului să dispară din societatea românească.

”Asta înseamnă că timp de trei generaţii nu mai transmiţi frica, frica aia băgată în oase, capacitatea de a disimula, stilul acesta de a acoperi, de a evita, limbajul dublu, de a spune altceva decât gândeşti, astea sunt toate comportamente şi răspunsuri la un climat de presiune asupra individului. E un fel de tară care s-a imprimat şi care se transmite şi la copii. Efectele comunismului vor dispărea după încă trei generaţii” spunea profesorul Adrian Neculau.