Paula Blându este una dintre pacientele medicului Mihai Lucan, iar povestea ei de viață este una emoționantă. Femeia are 47 de ani şi a ajuns prima dată la Institutul de Urologie şi Transplant Renal Cluj în 2001, într-o stare foarte gravă.
Daniela Bartoş, care era atunci ministru al Sănătăţii, impresionată de situaţia dramatică a femeii, a intervenit direct şi i-a trimis o scrisoare lui Lucan, prin care îl ruga să se ocupe de caz, potrivit adevarul.ro.
Femeia a fost operată de trei ori de medicul Mihai Lucan și a declarat că intervențiile chirurgicale i-au salvat viața. În 2002, Paula Blându a primit un rinichi, operație de transplant fiind una de succes. După patru ani, problemele cu rinichii au reînceput și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Atunci a fost momentul în care medicul Mihai Lucan a dat-o afară din spital.
Cel mai mult a durut-o felul în care, spune ea, a fost dată afară din spital, deşi avea hemoragie şi risca să moară. "M-a trimis acasă într-o perioadă în care a fost foarte greu. Deşi aveam hemoragie, a fost de neînduplecat, pentru că n-aveam bani şi ocupam un pat în spital. A urlat la medicii care mă îngrijeau: «N-aţi trimis-o nici acum pe asta? Să n-o mai văd aici». Şi a trebuit să merg acasă, aproape 500 de kilometri, deşi îmi era rău, foarte rău”, susţine femeia.
Prejudiciul în acest dosar este de peste un milion de euro.
Profesorul Mihai Lucan a fost reţinut pentru o zi, iar judecătorii de la Tribunalul Bucureşti au decis să respingă cererea de arestare preventivă a DIICOT, dispunând cercetarea sub control judiciar.
În referatul cu propunerea de arestare preventivă întocmit de procurori apar informaţii potrivit cărora, în anul 2016, medicul ar fi luat legătura cu mai multe persoane influente în cadrul unor instituţii ale statului, în contextul unor verificări ale Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii efectuate la ICUR. Una dintre persoanele contactate este fostul şef al Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota.
Citiți și Cine l-a făcut intangibil timp de 14 ani pe medicul Mihai Lucan