Antena 3 CNN Actualitate Social Caz uluitor în Sibiu. O fetiță de doar 500 grame a fost salvată

Caz uluitor în Sibiu. O fetiță de doar 500 grame a fost salvată

<1 minut de citit Publicat la 20:15 25 Mai 2018 Modificat la 20:15 25 Mai 2018
o_1cec4p2mh1i2vn32vq512gc15gn8.jpg

Organizaţia “Salvaţi Copiii” a donat Maternităţii locale un ventilator neonatal cu ajutorul căruia a fost salvată viaţa unei fetiţe, Alesia, care s-a născut la 24 de săptămâni, cu greutatea de jumătate de kilogram, acesta fiind cel mai mic copil supravieţuitor din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Sibiu, a declarat vineri, şeful secţiei Clinică Neonatologie, dr. Livia Ognean.

Datorită aparatelor noi cumpărate în ultimii ani, în Maternitatea din Sibiu supravieţuiesc, după naştere, tot mai mulţi prematuri, scrie doctorulzilei.ro.

“În ultimii ani avem o rată tot mai mare de supravieţuire la copiii cu greutate mică la naştere, cu vârstă de gestaţie mică. E şi povestea Alesiei, care s-a născut la 24 de săptămâni, cu 500 de grame. Practic, este cel mai mic copil supravieţuitor în maternitatea noastră care, la un moment dat, nu a mai putut respira cu aparatele standard pe care le aveam în secţie. Atunci am avut norocul că firma distribuitoare, fiind în Sibiu, avea aparatul pe stoc, am sunat la ‘Salvaţi Copiii’, am întrebat dacă ne pot ajuta cu aparatul şi, în aceeaşi zi, Alesia a putut beneficia, practic, de acest ventilator”, a spus medicul Livia Ognean.

×
x close