Antena 3 CNN Actualitate Social Caz șocant în Bacău. Un bărbat de 76 de ani a fost reținut pentru pornografie infantilă și act sexual cu minori

Caz șocant în Bacău. Un bărbat de 76 de ani a fost reținut pentru pornografie infantilă și act sexual cu minori

1 minut de citit Publicat la 21:06 27 Feb 2018 Modificat la 21:06 27 Feb 2018
o_1c7cago6q19qr1ufi1su810r11ol8.jpg
Foto: Pixabay.com

Un bărbat din Bacău în vârstă de 76 de ani a fost reținut pentru pornografie infantilă și act sexual cu minori.

Poliţiştii băcăuani de la Biroul Supravegheri Judiciare au depistat un bărbat de 76 ani, din Bacău, care poseda mandat de aducere emis de Curtea de Apel Bacău. 

Acesta era cercetat pentru infracţiunile de pornografie infantilă şi act sexual cu un minor şi a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Bacău, unde va rămâne cel puţin 30 de zile, după ce Curtea de Apel Bacău a emis pe numele său un mandat de arestare.

Bătrânul a mai fost arestat pentru câteva zile şi în toamna anului trecut, la cererea procurorilor DIICOT, dar ulterior a fost plasat sub control judiciar.

Săptămâna trecută, procurorii au cerut la tribunal înlocuirea acestei măsuri a controlului judiciar cu arestul preventiv, cererea a fost respinsă, dar au făcut apoi contestaţie la instanţa superioară, care le-a admis solicitarea şi s-a dispus arestarea, scrie renasterea.ro.

Suspectul de 76 de ani este acuzat că în decembrie 2016 ar fi încercat să profite de o minoră de 15 ani în rulota din parcarea blocului, unde fata ar fi fost trimisă de mama ei ca să ia o bucată de material pentru a confecţiona o husă auto.

×
Etichete: Bacău barbat Politie
x close