Antena 3 CNN Actualitate Social Câţi bani au lăsat străinii în ţara noastră în anul 2018

Câţi bani au lăsat străinii în ţara noastră în anul 2018

2 minute de citit Publicat la 11:20 17 Dec 2018 Modificat la 11:20 17 Dec 2018
Câţi bani au lăsat străinii în ţara noastră în anul 2018
Foto: Pixabay.com

Numărul de turişti nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective din Româna a fost de peste 2,211 milioane, în primele nouă luni ale anului 2018, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 5,236 miliarde de lei, adică o medie de 2.367 lei/persoană, informează, luni, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România, în primele nouă luni din 2018, l-a reprezentat afacerile, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (57,3% din numărul total de turişti nerezidenţi), cheltuielile acestora reprezentând 60,8% din total. Cel de-al doilea motiv l-a reprezentat călătoriile în scop particular (42,7% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (67,6%). Călătoriile în scop particular includ: călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.
 

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (52,2%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (91,2%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,3%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 12,6%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 39,4% au însemnat cheltuieli pentru cumpărarea alimentelor şi băuturilor, urmate de cele pentru achiziţionarea de cadouri şi suveniruri (36,8%).

Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 49,2% din totalul cheltuielilor pentru transport, în timp ce bugetul alocat pentru acces în parcuri de distracţii, târguri, cazinouri, săli de jocuri a reprezentat 39,5% din total.

Potrivit INS, aproape jumătate dintre nerezidenţii sosiţi în România (48,9%) şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism, iar circa o treime (33,8%) au preferat să se ocupe singuri de organizarea vacanţei.

Principalul mijloc de transport utilizat de către turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (79,5% din numărul total de turişti), urmat de autoturismele proprii (11,2%), autocare şi autobuze (7,7%), alte mijloace - tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc. (1,6%).

Statistica oficială relevă, totodată, că, în al treilea trimestru al anului, numărul total de nerezidenţi cazaţi în structurile de cazare turistică colective a fost de 938.300, iar cheltuielile acestora s-au ridicat în total la 2,168 miliarde de lei.

Principalul motiv al sejurului petrecut de turiştii nerezidenţi în România, în intervalul analizat, a fost reprezentat de afaceri, participarea la congrese, conferinţe, cursuri, târguri şi expoziţii (53,1% din numărul total de turişti nerezidenţi). La nivel de cheltuieli, acestea au însumat 60,3% din total.

Un alt motiv pentru care turiştii nerezidenţi în România au ales sa vină în ţara noastră a fost cel în scop particular (46,9% din numărul total de turişti nerezidenţi), dintre acestea evidenţiindu-se călătoriile pentru vacanţe (66,6%). Călătoriile în scop particular includ: călătoriile pentru vacanţe, cumpărături, evenimente culturale şi sportive, vizitarea prietenilor şi rudelor, tratament medical, religie, tranzit şi alte activităţi.

Din totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (51,4%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (92,6%). Cheltuielile turiştilor nerezidenţi în restaurante şi baruri au fost de 17,5%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 13,3%.

Datele citate arată că 47% din numărul total al nerezidenţilor sosiţi în România şi-au organizat sejurul prin agenţii de turism. în timp ce 35% şi-au organizat singuri sejurul.

Principalul mijloc de transport utilizat de către turiştii nerezidenţi pentru a sosi în România a fost avionul (77,9%), urmat de autoturismele proprii - cu 10,9%, autocare şi autobuze (9,6%) şi alte mijloace (tren, ambarcaţiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) - cu 1,6% din total. 

×
Etichete: straini bani România
x close