Boscheţi spoiţi cu var, copaci plantaţi în mijlocul trotuarului, maşini stropite cu vopsea, alei în pantă, imposibil de urcat, mese de tenis de masă printre bălării, WC-uri suspendate, acestea sunt doar câteva dintre minunile care ies aproape zilnic din mâinile aşa-zisului Dorel de la Primărie, potrivit Adevărul.ro.
În oraşul prahovean Breaza, localnicii care au casele pe strada Frăsinet s-au trezit peste noapte cu un trotuar turnat în jurul a opt copaci ornamentali. Minunea a avut o explicaţie. Un cetăţean care tocmai ce-şi amenajase curtea a refuzat cu încăpăţânare să accepte tăierea celor opt pomi pe care îi plantase în afara gardului, chiar dacă terenul nu se afla în proprietatea lui.
La Câmpina, autorităţile locale au amenajat o alee în curbă de aproape 90 de grade şi cu o pantă cu o înclinaţie pentru care trebuie să mănânci bine şi să te antrenezi înainte să urci.