Mai multe obiecte personale ale scriitorului Emil Cioran vor fi scoase la licitaţie de casa Artmark. Printre ele se numără un carnet de notiţe şi inelul mamei sale.
La ultima licitaţie, organizată la Paris în urmă cu cinci ani, manuscrisele marelui scriitor au fost vândute cu peste 400.000 de euro.
Unul dintre cele mai importante obiecte care au aparţinut familiei lui Emil Cioran şi care este scos la licitaţie de casa bucureşteană este un inel cu diamante care a aparţinut mamei filosofului. Bijuteria i-a fost dăruită de Emilian Cioran la naşterea lui Emil.
Pentru admiratorii filosofului, casa de licitaţii scoate la vânzare şi cărţi poştale adresate de Emil Cioran familiei, din perioada studiilor de la Berlin şi Paris.
Pe lângă acestea, cei interesaţi de viaţa şi formarea filosofului pot licita şi pentru biroul la care Cioran se aşeza să scrie.
Obiectele care au aparţinut lui Emil Cioran umplu acum o întreagă cameră. Pot fi admirate un pat vechi de aproape 200 de ani deasupra căruia este înrămat actul prin care împăratul Joseph al Austro-Ungariei îl numea protopop pe Emilian Cioran, tatăl filosofului.
La loc de cinste stau cărţi din biblioteca acestuia, scoase, de asemenea, la vânzare.
Licitaţia va avea loc pe data de 22 martie.