Antena 3 CNN Actualitate Social Carmen și Alecsandra, două adolescente din județul Iași, au dispărut de acasă în aceeași zi. Doar una a fost găsită. Despre a doua, polițiștii nu au decât un singur indiciu

Carmen și Alecsandra, două adolescente din județul Iași, au dispărut de acasă în aceeași zi. Doar una a fost găsită. Despre a doua, polițiștii nu au decât un singur indiciu

1 minut de citit Publicat la 18:13 31 Iul 2019 Modificat la 18:13 31 Iul 2019
o_1dh49f686mo9gk2epe12fo1tsr8.jpg

Carmen și Alecsandra, două adolescente de 14 și 15 ani, au dispărut de acasă în același timp, din două comune diferite din județul Iași. 

Oamenii legii s-au mobilizat de urgență. Din fericire, una dintre copile, Carmen din comuna Belceşti a fost găsită la domiciliul unui bărbat de 29 de ani, cu care întreținuse raporturi sexuale. Acesta s-a ales cu dosar penal pentru act sexual cu un minor. 

De celalaltă parte, oamenii legii continuă să o caute pe Alecsandra, o fată de 15 ani din Holboca. Nu sunt suspiciuni cu privire la comiterea unei infracţiuni în ceea ce o priveşte, surse din Poliţie precizând că fata ar fi lăsat un bilet familiei prin care a anunţat că pleacă de bună voie de acasă. Dispariţia ei a fost sesizată de tatăl de 60 de ani, pe 29 iulie.

Tatăl a precizat că, în ultima perioada, Alecsandra s-a comportat diferit şi a început să iasă tot mai des în oraş. De aceea, în ultimul timp, ar fi început să o întrebe pe fată cine sunt prietenii ei, cerând să îi şi întâlnească. „În primul rând sunt bulversat de celelalte două cazuri de la Caracal şi mă gândeam că voi fi şi eu în situaţia asta”, a spus Neculai Ioviţă, potrivit adevarul.

×
x close