Antena 3 CNN Actualitate Social Capitala nu va fi ferită de fenomene meteo extreme! Unde ne putem adăposti

Capitala nu va fi ferită de fenomene meteo extreme! Unde ne putem adăposti

<1 minut de citit Publicat la 20:59 19 Sep 2017 Modificat la 20:59 19 Sep 2017
Capitala nu va fi ferită de fenomene meteo extreme! Unde ne putem adăposti
Foto: IGSU - Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta, Romania

În caz de fenomene meteo extreme, în Bucureşti şi Ilfov, aproape 900 de imobile au la parter adăposturi. Au fost proiectate odată cu blocurile de locuinţe şi ar fi trebuit să fie întreţinute de administratorii clădirilor împreună cu autorităţile locale, potrivit observator.tv.

 „Adăposturile pe raza sectorului doi  sunt în număr de 367 din care 14 sunt funcţionale. Asigură cazarea în anumite situaţii: atac aerian, atac chimic. Celelalte sunt nefuncţionale, uşile nu se închid etanş, instalaţie învechită, nefuncţională”, spune Aurel Stoian, consilier serviciul managmentul situaţiilor de urgenţă 

La nivel naţional, pe hârtie, există 11.000 de adăposturi de protecţie civilă. Anul trecut s-a decis ca, şi în staţiile de metrou, amenajarea unor astfel de spaţii să fie obligatorie. 

Guvernului a anunţat că lucrează la un sistem de alertare în masă a populaţie pe telefonul mobil. 

×
x close