„Ieri am prezentat propunerea ALDE ca guvernul să mărească punctul de pensie cu 40% și, astfel, legea să fie respectată. Am dezvoltat subiectul subliniind că acest lucru trebuie făcut nu doar din respect pentru lege și din dreptate socială pentru pensionari, dreptate socială care a tot fost amânată, dar și pentru avantajele economice pe care o asemenea creștere de venituri le-ar produce.
Așa cum mă așteptam, propunerea a generat nenumărate comentarii. Multe pro, dar și multe împotriva. Unul dintre cei care s-au poziționat contra acestei idei și a dus-o în zona politicianismului a fost chiar ministrul Cîțu. Însă, atâta poate el.
Eu mă refer la reacțiile oamenilor. Toate au argumentele lor în spate și ar trebui ținut cont de ele. Sunt total de acord cu cei dintre dvs care îmi spuneți că prin mărirea “otova” a punctului de pensie cu 40%, cei cu pensii mari vor avea pensii și mai mari. Dar argumentul acesta este valabil și dacă se măresc cu doar 10%, sumă care nu acoperă creșterea prețurilor din ultimul an și care va continua să țină sub pragul de sărăcie aproape două milioane de pensionari.
Tăriceanu: Noi, la ALDE, credem că este un moment bun să mărim pensiile
Soluția pare una singură: mărirea punctului de pensie de la 1 septembrie cu 40% concomitent cu impozitarea suplimentară a pensiilor mari. Știu, toată lumea va bate din palme aici. Daaa, să le luăm banii la ăia cu pensii speciale! Daaaa, să moară și capra vecinului! Vechea “înțelepciune” românească!
Înainte de a merge mai departe cu această propunere trebuie să vedem ce se va întâmpla după această acțiune. Efectele sociale vor fi destul de serioase, dar mă îngrijorează mai mult faptul că probabil va trebui să renunțăm la cota unică. Nu va avea sens ca un venit al unui pensionar, indiferent cine este el, să fie impozitat cu un procent mai mare decât al unui angajat. Ar fi o discriminare clară.
Am fost Prim Ministrul care a introdus cota unică și știu că efectele ei au fost absolut spectaculoase. Creșteri de venituri la buget, simplificare fiscală, reducerea evaziunii sunt doar câteva din efectele acestei măsuri. Nu a fost ușor să o luăm cum nu ar fi ușor să renunțăm la ea. Nu sunt un taliban de felul meu și știu să demonstrez flexibilitate când e cazul, dar e bine să ne gândim dacă vrem să ne reîntoarcem la impozitul progresiv.
Vedeți, astea sunt genul de teme pe care un Președinte responsabil și echidistant ar trebui să le discute cu toate partidele și să se ia o decizie acceptată de toată societatea. În lipsa acestui președinte cred că partidele parlamentare ar trebui să se reunească și să dezbată cu bună credință aceste subiecte.
Noi, la ALDE, credem că este un moment bun să mărim pensiile dată fiind nevoia ca oamenii să trăiască mai bine și să fie puși la adăpost de efectele inflației. Este un moment bun să mărim pensiile dat fiind ajutorul de la UE pe care îl așteptăm și care va compensa în bună măsură găurile de la buget. Este un moment bun să punem sistemul de pensii pe un făgaș echitabil pentru că, să fim serioși, nu este în regulă să câștigi la pensie mai mult decât atunci când mergeai la muncă!
Toate acestea pot fi făcute dacă ieșim din logica și populismul electoral, dar mi-e frică de faptul că nici dl Iohannis și nici “Guvernul Meu” nu vor să facă acest lucru. Ei rămân așa cum i-a prins “înghețul”: setați pe alegeri!”, a scris Călin Popescu-Tăriceanu, vineri, pe pagina sa de Facebook.