Rozalia a fost întoarsă din drum de polițistul de frontieră în timp ce încerca să zboare la Dublin la tratament, de pe Aeroportul Henri Coandă, cu cei doi nepoți ai săi.
Bătrâna a suferit un atac vascular cerebral în 2020, în urma căruia i-a fost înlăturată o parte din creier.
Motivul pentru care femeia și nepoții au fost opriți a fost faptul că aceștia nu dețineau cazier judiciar. Ei au rămas în fața aeroportului plângând, pentru că rudele care le-ar fi adus de la Brașov, erau deja în drum spre casă.
”E o cerință valabilă strict pentru deplasarea copiilor de cetățenie română însoțiți de un reprezentant legal”, a precizat Marius Maroșan, reprezentantul unei asociații de români din Irlanda, în numele familiei. Minorii sunt cetățeni maghiari.
Cei trei au reușit într-un final să decoleze marți, 23 august, de pe Aeroportul din Sibiu, cu aceleași documente cu care au încercat să decoleze de la București pe data de 16 august.
Familia este hotărâtă să îi facă plângere penală polițistului de frontieră de la Aeroportul Henri Coandă, potrivit Libertarea.