Două găşti din Vaslui s-au luat la bătaie într-un magazin din oraş. Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se vede şi cum patroana magazinului, venită să aplaneze conflictul este agresată de bătăuşi.
Scandalul a pornit în magazinul din faţa Spitalului din Vaslui între două găşti, una din localitatea Munteni de Sus şi celaltă din Văleni, sat devenit cunoscut după ce şapte tineri au fost condamnaţi la închisoare au violat o fată.
Pe imaginile de pe camerele de supraveghere se vede cum barmanul unul club din oraş este lovit din senin şi încolţit în interiorul magazinului de bătăuşi.
După câţiva pumni şi picoare, spiritele par să se liniştească, asta în timp ce patroana magazinului soseşte să-i calmeze pe scandalagii. Nu reuşeşte şi este şi ea agresată.
Soţul şi fiul patroanei apar şi ei în faţa magazinului şi încearcă să aplaneze conflictul. Primesc însă mai mulţi pumni şi picioare de la agresori. Curios este faptul că pe tot parcusul scandalului, nimeni nu a sunat la poliţie şi nici nu a chemat firma de pază şi protecţie care avea contract cu magazinul.
Totul ar fi pornit de la faptul că bătăuşii ar fi primit interdictie de intrare într-un club din Vaslui, pentru că au provocat un alt scandal, acum două săptămâni. Atunci unul dintre ei a primit o amendã de 1.000 lei pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.