Doi bărbați din Vaslui s-au ales cu dosar penal pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, distrugere şi ameninţare, după o șicanare în trafic, joi dimineață.
Unul dintre bărbați, din Huși, în vârsta de 34 de ani, conducea un autoturism înmatriculat în străinătare, când, în timpul unui conflict spontan izbucnit în trafic, cu un bărbat de 39 de ani, a scos pe geam un pistol din plastic, de tip airsoft, amenințându-l de sofer.
Același bărbat a rupt oglinzile altui autoturism aflat într-o benzinărie și a amenințat, cu același pistol, o altă persoană din incinta stației de alimentare.
Cei doi bărbați care s-au șicanat în trafic au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Tribunalului de pe lângă Judecătoria Huși. De asemenea, în urma incidentului, a fost acordată o amendă în valoare de 1.160 de lei.
Ofiţerii au stabilit că joi dimineaţă, bărbatul de 34 de ani din Huşi, în timp ce conducea a şicanat în trafic un alt autoturism condus de un bărbat de 39 de ani.
Ulterior, bărbatul de 34 de ani a ieşit pe geam având în mână un pistol, care a fost găsit cu ocazia percheziţiei autoturismului şi s-a dovedit a fi un pistol neletal, confecţionat din metal şi plastic, confrom Digi24.