Povestea unui bărbat din SUA care a înconjurat lumea pe jos, alături de câinele său

La 21 mai 2022, Tom Turcich, din New Jersey, a devenit a zecea persoană care a reușit să facă înconjurul planetei pe jos, iar în experiența aceasta a fost însoțit de, Savannah, câinele său, care a devenit astfel primul patruped care a reușit această performanță.

Cei doi au fost întâmpinați cu mare fast acasă, de prietenii și familia lui Turcich, dar și de mulți curioși.

Momentul triumfător al ajungerii acasă a adus sfârșitul unei călătoriei de șapte ani și 48.000 de kilometri, pentru care s-a pregătit cu mult timp înainte.

„A fost suprarealist”, a declarat Turcich pentru CNN, din casa părinților săi din Haddon Township. „Îmi imaginam de mult timp cum va fi finalul. Iar când s-a întâmplat, erau oameni care se aliniau pe străzi și mergeau cu mine. Emoția principală a fost doar ușurarea. Acest lucru mi-a dominat viața timp de 15 ani, iar faptul că în sfârșit am reușit să las în urmă acest lucru a fost uimitor”, a spus el.

Ideea acestei călătorii i-a venit în 2006, când prietena sa Ann Marie a murit într-un accident de jet ski la vârsta de 17 ani.

„Aceasta (moartea prietenei - n.r.) a fost foarte formatoare pentru mine”, explică el. "Era o persoană mult mai bună decât mine. Și am înțeles că voi muri într-o zi și că se poate întâmpla în orice moment. Și am început să reevaluez totul”.

‹ ›

Turcich, care a fost comparat cu Forrest Gump, personajul interpretat de Tom Hanks în filmul din 1994, a decis că avea nevoie de călătorii și aventură în viața sa și a început să caute toate modalitățile prin care ar putea să facă asta.

După ce a citit despre Steven Newman, catalogat de Guinness World Records ca fiind prima persoană care a făcut înconjurul lumii pe jos, și despre aventurierul Karl Bushby, care a făcut înconjurul lumii pe jos din 1998, Turcich s-a hotărât să accepte el însuși această provocare.

„Mi s-a părut mersul pe jos cea mai bună modalitate de a înțelege lumea și de a fi forțat să ajung în locuri noi”, spune el. „Nu am vrut doar să merg la Paris și la Machu Picchu, ci am vrut cu adevărat să înțeleg lumea și să văd cum trăiesc oamenii zi de zi”.

Odată ce s-a angajat în această călătorie, Turcich a început să planifice traseul, încercând în același timp să strângă fonduri pentru călătoriile sale.

A reușit să economisească suficient pentru a rezista aproximativ doi ani pe drum, lucrând în timpul verii, în timp ce era la facultate, și mutându-se înapoi la părinții săi după ce a absolvit. Cu toate acestea, cu puțin timp înainte de a pleca, proprietarul unei companii locale, Philadelphia Sign, a aflat despre planurile sale și a decis să îi sponsorizeze călătoria.

„S-a întâmplat ca el, omul de afaceri, să o cunoască pe Ann Marie și familia ei. Și a vrut doar să mă sprijine cum a putut”, spune el.

La aproape nouă ani după ce i-a venit ideea, Turcich a făcut primul pas al călătoriei sale în jurul lumii.

A pornit la drum pe 2 aprilie 2015, chiar înainte de a împlini 26 de ani, împingând un cărucior pentru copii care conținea echipament de drumeție, un sac de dormit, un laptop, un aparat foto DSLR și o ladă de plastic, pe care a folosit-o pentru a-și depozita mâncarea.

Turcich spune că și-a conceput traseul cu doi factori principali în minte: a vrut să „atingă fiecare continent și să călătorească cu cât mai puține probleme birocratice”.

„M-am gândit că va dura aproximativ cinci ani și jumătate. Și asta s-a dovedit destul de precis pentru mersul efectiv pe jos”, spune el.

Întreaga călătorie a ajuns să dureze șapte ani, în principal din cauza a două întârzieri semnificative. Prima a avut loc atunci când Turcich s-a îmbolnăvit de o infecție bacteriană, de care i-a luat câteva luni să se recupereze, iar a doua a fost cauzată de pandemia Covid-19.

În mod inevitabil, el a avut parte de diverse momente plăcute sau neplăcute, inclusiv faptul că a fost invitat la nunți locale atât în Turcia, cât și în Uzbekistan și că a fost ținut sub amenințarea unui cuțit în Panama.

Înainte de a începe plimbarea, Turcich călătorise foarte puțin, în afară de vizitarea Angliei, Irlandei și Țării Galilor în timpul unui schimb de experiență în liceu, și își petrecuse vacanțele în Canada și Republica Dominicană.

De asemenea, nu avea o experiență foarte mare în drumeții, deși anterior făcuse o drumeție de 10 zile cu un prieten, precum și câteva drumeții de weekend.

În prima etapă a călătoriei, a mers pe jos din New Jersey până în Panama. După aproximativ patru luni, Turcich și-a achiziționat tovarășul de drumeție, cățelușa Savannah, de la un adăpost de animale din Austin, Texas. Deși inițial nu a avut nicio intenție de a-și lua un câine, Turcich se chinuia să se relaxeze, în special când se culca în campinguri, și se trezea constant în timpul nopții convins că „aude ceva venind”.

El a considerat că a avea lângă el un prieten blănos care să „vegheze” în timpul nopții ar face toată diferența, iar acest lucru s-a dovedit a fi adevărat.

„A fost fantastică”, spune el despre Savannah. „Este pur și simplu plăcut să ai pe cineva cu care să împărtășești câteva momente”.

Odată ajunși în Panama, cei doi au zburat peste Darien Gap, o porțiune de junglă înșelătoare între Panama și Columbia. După acel prim an pe drum, Turcich și-a creat un cont pe platforma de donații Patreon, astfel încât cei care îl urmăresc să aibă opțiunea de a contribui la finanțarea călătoriilor sale.

O mare parte din al doilea an a fost petrecută mergând pe jos de la Bogota, Columbia, până la Montevideo, Uruguay, unde au luat un vapor spre Antarctica.

În acest moment, Turcich s-a întors pentru scurt timp acasă pentru a dobândi actele necesare pentru a călători în Europa cu Savannah, informează Mediafax.

După ce au ajuns în Europa, cei doi au mers pe jos prin Irlanda și Scoția, dar au fost nevoiți să ia o pauză prelungită atunci când Turcich s-a îmbolnăvit prea tare pentru a mai continua.

„Am cam aruncat prosopul acolo, în Scoția, și m-am dus la Londra”, spune el, explicând că a intrat și a ieșit din spital timp de săptămâni întregi cât a stat în Marea Britanie și, în cele din urmă, s-a întors acasă, în SUA, pentru a se recupera.

Turcich, care și-a documentat călătoria pe Instagram și pe blogul său „The World Walk”, a reluat mersul spre Copenhaga în mai 2018, dar avea să treacă ceva timp până să revină la starea sa obișnuită, atât din punct de vedere mental, cât și fizic. „Când mergi pe jos și petreci tot acest timp singur, trebuie să fii cu adevărat o companie bună pentru tine însuți”, explică el. „Mai ales atunci când ești expus tot timpul la intemperii. Și astfel, chiar nu a fost deloc distractiv pentru mine”.

Deși Turcich recunoaște că a început să se întrebe dacă mai poate continua, el spune că nu s-a gândit niciodată serios să renunțe.

„Au fost cu siguranță momente în care nu mă simțeam deloc bine. Și mă gândeam: „Ce caut eu aici? Aș putea fi cu familia și prietenii mei și, în schimb, mă plimb prin această ploaie rece în Germania”. Dar nu cred că m-aș fi oprit vreodată. Mă gândeam la această plimbare de opt ani înainte de a o începe. Așa că ar fi fost o nebunie să renunț după câțiva ani”, povestește el.

Abia după ce a parcurs Camino de Santiago, un pelerinaj care cuprinde mai multe rute în Spania, Franța și Portugalia, a început să se simtă „pe deplin pregătit” pentru a se bucura de această călătorie. El și Savannah au trecut apoi în Africa de Nord, unde au mers prin Maroc, Algeria, unde a avut o escortă de poliție, și Tunisia. De aici, s-au deplasat prin Italia, Slovenia, Croația, Muntenegru, Albania și Grecia. După Grecia, s-au îndreptat spre Turcia, unde Turcich a devenit primul cetățean privat căruia i s-a permis să traverseze podul Bosfor pe jos. Apoi au călătorit în Georgia, situată între Rusia și Turcia, în Munții Caucaz, și au ajuns în Azerbaidjan, o țară transcontinentală situată la granița dintre Europa de Est și Asia de Vest, chiar în momentul în care a lovit pandemia. Acest lucru a însemnat, în cele din urmă, că au fost nevoiți să rămână în Azerbaidjan timp de cel puțin șase luni.

„Apoi am așteptat până când am putut ajunge în Asia Centrală”, spune Turcich, care inițial intenționa să călătorească prin Uzbekistan, Kârgâzstan, Kazahstan, Mongolia, înainte de a zbura spre Australia și apoi înapoi în SUA.

Din nefericire, restricțiile stricte de călătorie în vigoare la acea vreme au făcut ca Turcich să renunțe la planurile de a vizita Australia și Mongolia, ambele destinații au fost închise pentru vizitatori timp de aproximativ doi ani, împreună cu Kazahstanul.

După ce a traversat pe jos Kârgâzstanul, o țară mică din Asia Centrală care se învecinează cu China, el și Savannah au zburat spre Seattle în august 2021 și au început să se întoarcă acasă, în New Jersey.

Dintre toate locurile pe care le-a străbătut în timpul călătoriei, Turcich spune că Wyoming, cel mai puțin populat stat american, a fost cel mai dificil: „Este dezolant acolo”, spune el, amintindu-și cum el și Savannah au mers timp de un weekend întreg fără să vadă nici măcar un magazin sau măcar o persoană, înainte de a da, în cele din urmă, peste o benzinărie minusculă.

„Asta m-a luat total prins cu garda jos. M-am întors în SUA gândindu-mă: „M-am întors acasă'” Este atât de dezvoltat. Este floare la ureche” Dar puteam la fel de bine să mă aflu în deșerturile din Chile sau Peru”.

În timpul plimbării lor prin lume, cei doi au traversat împreună șase continente și 38 de țări, petrecând cele mai multe nopți cu cortul.

Guinness World Records stabilește ca cerințe pentru o circumnavigație pe jos parcurgerea a 18.000 de mile (aproximativ 30.000 de kilometri,) și traversarea a patru continente, un obiectiv depășit de Turcich. Într-o zi obișnuită, el și Savannah au mers pe jos între 18 și 24 de mile (aproximativ 29 și 38 de kilometri). „Lucrul cu Savannah era că avea mult mai multă energie decât mine, întotdeauna”, spune el. „Mersul pe jos dintr-o țară în alta este tot ce a cunoscut ea vreodată. Erau momente când mergeam prin deșert și eu mă prăbușeam la sfârșitul zilei, iar ea venea cu un băț și voia să se joace”.

Odată ce s-au întors cu pe pământ american, Turcich a fost mai nerăbdătoare ca niciodată să termine lunga călătorie și să se întoarcă la viața normală.

„Șapte ani este o perioadă lungă de timp. Odată ce s-a văzut sfârșitul călătoriei, abia așteptam să mă întorc. Eram pregătit să stau din nou cu prietenii și familia mea și să nu-mi împachetez cortul în fiecare dimineață”.