„Aveam 14 ani și făceam naveta zilnic, 18 kilometri. Făcusem câțiva pași când am simțit că cineva mă urmărește. Nu știu cum am simțit, dar m-am întors să văd cine e. Am fugit cum nu știam că pot”

Cazul șocant din Caracal scoate la iveală dezvăluiri inedite făcute de femei, care au trăit la rândul lor clipe de coșmar din cauza hărțuitorilor.. 

Diferența? Ele au reușit să se salveze în ultima clipă.

Jurnalista Oana Mosil povestește ce a pățit pe când era doar o adolescentă și făcea naveta între Rm. Vâlcea – Călimănești.

„Aveam 14 ani și făceam naveta zilnic, 18 kilometri: Rm. Vâlcea – Călimănești. În seara aia era frig, purtam geaca cu care mă mândream, prima (și ultima) mea haină Nike. Aveam niște blugi tăiați deasupra genunchiului drept și adidași. M-am întors cu microbuzul în Călimănești, la opt jumate seara. Între stația din centrul orașului și casa mea sunt patru minute de mers lejer. Făcusem câțiva pași când am simțit că cineva mă urmărește. Nu știu cum am simțit, dar m-am întors să văd cine e. Am fugit cum nu știam că pot. El a fost mai încet, deși disperat să mă prindă.  Era scund și în clipa în care ni s-au întâlnit privirile sub felinar am văzut că are ochii albaștri și un cuțit mare în mâna dreaptă.  Nu mai știu dacă erau și alți oameni pe stradă, dacă barul de la poartă era închis, dacă a trecut vreo mașină, dacă a lătrat vreun câine. Am reușit să intru în curte singură. El a rămas la poartă și mi-a strigat că „te prind eu, curvo și te omor”.  Bunica s-a ridicat ca un soldat și a ieșit din casă când i-am zis gâfâind și plângând că ăla vrea să mă omoare. S-a întors la mine cu fața omului cuprins de furie și neputință. A purtat chipul ăsta un an, cât m-a așteptat zilnic în stație, pentru că poliția nu l-a găsit.  Am 29 de ani și încă mi-e teamă să merg singură, noaptea, pe stradă”, scrie jurnalista pentru Libertatea.