Antena 3 CNN Actualitate Social ASTA e o VESTE PROASTĂ pentru români. TOȚI suntem afectați

ASTA e o VESTE PROASTĂ pentru români. TOȚI suntem afectați

1 minut de citit Publicat la 16:32 26 Sep 2017 Modificat la 16:32 26 Sep 2017
o_1bquvu9ta1ehi1besbie15b7167m8.jpg
FOTO: Agerpres

Prețul gazelor pentru consumatorii casnici va crește, în medie, cu 6% în al patrulea trimestru al anului, a declarat, marți, Emil Calotă, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), prezent la Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților.

„În acest moment, Comitetul de reglementare de la care am plecat pentru a fi aici ia în calcul elementele apărute în piața de gaze naturale și impactul pe care costurile cu care operatorii de distribuție și furnizare au venit către noi", a spus Calotă.

Potrivit acestuia, ANRE va recunoaște doar cel mai bun cost de pe bursă pentru furnizori.

„Din punctul de vedere al evoluției prețurilor pe bursă, tranzacțiile desfășurate de la 1 aprilie până acum au avut o medie în jurul valorii din calendarul de liberalizare pe care România îl avea angajat din anul 2011 cu Comisia Europeană, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, respectiv de 72 lei pe MWh. Au fost tranzacții și la 68 de lei, și la 69 de lei, iar, prin absurd, dacă nu ar fi existat Ordonanța 64 (privind liberalizarea prețului de producție al gazelor — n.r.), ar fi trebuit să respectăm calendarul unde prețul reglementat pentru producătorii de gaze din România era la 78 de lei, preț care se duce mult peste ofertele de gaz proaspăt din import", a explicat oficialul ANRE.

Acesta a adăugat că, luând în calcul aceste date, prețul gazelor pentru consumatorii casnici va crește cu 6%, în medie, de la 1 octombrie.

„Propunerile pe care le avem în acest moment în mapă, și pe care colegii mei din Comitetul de reglementare probabil le-au discutat, arată că, pentru trimestrul IV, pentru consumatorii din categoria B1, cei casnici, creșterea medie va fi în jur de 6%", a subliniat Emil Calotă.

În România, începând cu data de 1 aprilie 2017, prețul gazelor de producție internă a fost liberalizat.

×
Etichete: romani consumatori
x close