Mamele care au trecut prin situații aberante și s-au confruntat cu probleme grave în maternități, ne pot trimite povestea lor pe [email protected] sau prin mesaj pe pagina de Facebook Antena 3 CNN.
Cunoscut medic ginecolog, suspect în cazul "Abatorul de Copii". Este acuzat că arunca bebeluși născuți prematur la gunoi și îi lăsa să moară
Un medic ginecolog din cadrul Spitalului Polizu, care activează și la alte spitale, este acuzat oficial de tentativă de omor calificat prin cruzimi. Informații care vă pot afecta emoțional.
Medicul ginecolog Florian Robe este cercetat penal după ce a fost audiat astăzi ca suspect, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în cazul "Abatorul de Copii", a anunțat avocatul Adrian Cuculis.
Medicul Florian Robe, acuzat că lăsa bebelușii prematuri să moară
Potrivit avocatului Cuculis, medicul este acuzat că lăsa copiii prematuri să moară sau chiar "îi omora el" pentru a "nu mai ocupa un loc în incubator".
"Eu am reușit să documentez acest caz, însă reiese din declarațiile date de martori că Polizu, prin acest "Dr. Robe", era un abator de copii prematuri, aruncați la propiu în coșul de gunoi, până mureau.", spune avocatul.
Cuculis: „S-a refăcut filmul ororilor”
"Cele explicate mai sus și care sunt extrem de precise, au fost și filmate și pe baza filmărilor s-a refăcut filmul ororilor. De asemenea, toate actele întocmite pentru "mortul viu", adică copilul care a scăpat cumva dintr-o pungă legată la gură ca să se asfixieze și să moară, au fost făcute în fals ca să acopere abatorul", a precizat Cuculis.
Avocatul a adăugat că acesta este doar începutul poveștii și probabil vor ieși la iveală și alți părinți care nu știu ce s-a întâmplat cu copiii lor.
Potrivit lui Cuculis, din declarațiile date de asistente și cadrele medicale din Polizu, aceasta era o practică.
Un bebeluș născut prematur, aruncat de medic într-o pungă, salvat de o asistentă. Copilul are astăzi 3 ani
Potrivit surselor Antena 3 CNN, există o singura plângere penală, depusă de părinți, referitoare la un copil care ar fi fost găsit încă viu de o asistentă. Încă respira, punga nu era legată. Aceasta i-ar fi zis medicului, iar el a zis 'eh lasă ca moare el'. Asistenta, însă, l-a salvat.
Aceleași surse au dezvăluit că în acest caz au fost audiați părinții copilului și mai multe asistente. La audieri asistentele ar fi povestit ca așa se întâmplă cu unii născuți prematur, dar nu se știe dacă alții erau morți sau nu și nici nu există vreo posibilitate ca anchetatorii să mai poată afla acum.
Sursele Antena 3 CNN spun că ar exista și imagini cu medicul când îl aruncă pe copilul în cauză. Fapta s-ar fi petrecut în urmă cu trei ani, la nașterea bebelușului, iar părinții au depus plângere penală anul acesta.
A anunțat mama copilului că bebelușul a murit. După ce o asistentă l-a salvat pe cel mic, medicul a spus părinților că este o minune de Paște și copilul a înviat
Copilul avea 6 luni și un pic când s-a născut și cântărea un kg. Mama spune chiar că medicul a pus-o să semneze că a murit, iar după ce o asistentă a salvat bebelușul, acesta a anunțat-o că a fost o minune de Paște și a înviat, potrivit surselor Antena 3 CNN.
12 ore ar fi stat copilul în pungă până să fie salvat.
Inițial două asistente i-ar fi zis medicului că bebelușul respiră, trăiește, plânge. Medicul le-ar fi spus să-l lase că este mort. Copilul a fost pus într-o pungă și abia după 12 ore o altă asistentă, care trebuia să-l ducă la anatomie patologică, l-a găsit în viață și l-a dus la incubator.
Mărturia emoționantă a părinților fetiței lăsate 12 ore fără incubator de către medic
Părinții bebelușului declarat mort de medicul de la Polizu și salvat apoi de asistentă au povestit, pentru Antena 3 CNN, prin ce dramă trec, de 3 ani încoace, din cauza problemelor de sănătate pe care fetița lor le are.
Fata s-a născut prematur, la 26 de săptămâni. Mamei i s-a spus că este un făt mort și a semnat chiar și certificatul de deces. După 12 ore, în dimineața în care aceasta aștepta externarea, a venit medicul Florian Robe și i-a spus că se pare că fatița a vrut să trăiască. I s-a indus ideea că fătul a înviat, că este o minune( era Săptămâna Paștelui). A crezut!
Părinții au stat cu cea mică în spital 3 luni și jumătate. Din nefericire, copilul are întârziere în dezvoltare. Faptul că nu a primit oxigen i-a afectat creierul, spun ei. Fac terapie cu ea de atunci. Unele foarte dureroase, cele cu ajutorul cărora a putut merge și a învățat să își folosească mâinile.
Întrebată de ce plângerea penală a fost depusă abia acum, după 3 ani, mama spune că a suferit o depresie și atât i-a luat că să capete curaj.