Apa furnizată prin sistemul public a fost sistată în comuna dâmboviţeană Finta, după ce la analize au fost descoperite neconformităţi privind calitatea apei, inclusiv că era infestată cu E. coli, se arată într-un comunicat al Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa (CATD).
”Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa sistează livrarea apei către populaţie în comuna Finta începând cu data de 11.05.2018, deoarece în urma efectuării monitorizării suplimentare a calităţii apei, s-au identificat neconformităţi la parametrii indicatori, 'clor rezidual liber', 'clor rezidual liber %' şi parametrii microbiologici? 'E. Coli' şi 'Bacterii coliforme' la consumatorii de la care s-au prelevat probe de apă în satele Gheboaia şi Finta Mare”, se arată în comunicat.
CATD informează că va fi igienizat sistemul de alimentare cu apă, iar compania va trimite în Finta cisterne cu apă.
”Spălarea şi igienizarea întregului sistem de captare, înmagazinare şi distribuire a apei potabile va dura aproximativ 5 zile, perioadă în care Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa va asigura necesarul de apă cetăţenilor afectaţi prin autocisternele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Basarab I Dâmboviţa şi ale CATD, amplasate la sediul Primăriei Finta”, se precizează în comunicatul CATD.
În document se mai arată că se recomandă a nu se folosi apa în scop potabil imediat după reluarea furnizării. Preventiv, până la primirea buletinului de analize microbiologice (72 de ore), se recomandă fierberea apei utilizate în scop potabil timp de 10 minute.