Staţia de metrou Pipera se va închide în perioada 15 - 17 iulie, pentru modernizarea sistemului de control acces, iar trenurile vor circula doar până la şi de la staţia Aurel Vlaicu, informează, marţi, Metrorex.
"Metrorex informează călătorii că, în perioada 15.07.2017 - 17.07.2017, se va închide staţia de metrou Pipera pentru modernizarea sistemului de control acces, timp de trei zile, din care doar o zi lucrătoare. În această perioadă, trenurile de metrou vor circula cu călători doar până la/de la staţia Aurel Vlaicu", spune compania.
Metrorex precizează că a informat autorităţile locale şi RATB cu privire la desfăşurarea proiectului de modernizare, precum şi a modificărilor apărute în graficul de execuţie, şi a solicitat sprijin pentru preluarea călătorilor cu ajutorul transportului în comun de suprafaţă, pentru perioadele în care se vor desfăşura lucrări în staţiile cu un singur acces.