„Aceste obligaţii fiscale nu sunt considerate obligaţii fiscale restante”, a informat Fiscul. Pe de altă parte, se suspendă sau nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanţelor bugetare, cu excepţia executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanţelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie penală.
Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti se aplică, prin efectul legii, de către instituţiile de credit sau terţii popriţi, fără alte formalităţi din partea organelor fiscale. Aceste măsuri fiscale încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă.