Antena 3 CNN Actualitate Social Care vor fi contravențiile și amenzile în starea de alertă: Românii pot scoate până la 15.000 de lei din buzunar dacă nu respectă regulile

Care vor fi contravențiile și amenzile în starea de alertă: Românii pot scoate până la 15.000 de lei din buzunar dacă nu respectă regulile

5 minute de citit Publicat la 11:47 14 Mai 2020 Modificat la 11:47 14 Mai 2020
Care vor fi contravențiile și amenzile în starea de alertă: Românii pot scoate până la 15.000 de lei din buzunar dacă nu respectă regulile
Sursa foto: Hepta

În Lege sunt stabilite și infracțiunile a căror săvârșire constituie contravenție, precum și amenzile pentru fiecare caz în parte. Amenzile variază de la 500 de lei la 15.000 de lei, iar cei care le primesc pot plăti jumătate din amenda aplicată în termen de 15 zile.

Ce contravenții sunt în starea de alertă


Art. 60 – Constituie contravenții, în măsura în care nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate potrivit legii penale infracțiuni, următoarele fapte săvârșite pe durata stării de alertă:

a) neluarea de către conducătorii serviciilor de asistență socială, a măsurilor stabilite conform art.5 alin.(2) lit.e), referitoare la adaptarea programului de lucru sau la permanentizarea activității - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

b) neluarea de către conducătorii autorităților sau instituțiilor la nivelul cărora sunt constituite centrele operative pentru situații de urgență, a măsurilor pentru permanentizarea activității acestora, conform art.5 alin.(2) lit.f) - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

c) neexecutarea măsurilor stabilite conform art.5 alin.(3) lit.a), referitoare la evacuarea temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate să pună în aplicare aceste măsuri - amendă de la 500 lei la 2.500 lei

d) împiedicarea de către orice persoană fizică, a executării măsurilor de evacuare temporară a persoanelor și bunurilor din zona afectată sau posibil a fi afectată, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.a) - amendă de la 500 lei la 2.500 lei

e) împiedicarea de către orice persoană fizică, a distribuirii ajutoarelor de primă necesitate pentru persoanele și animale afectate, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.b) - amendă de la 500 lei la 2.500 lei

f) neefectuarea lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c), referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii, de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate prin hotărâri ale comitetelor pentru situații de urgență să pună în aplicare aceste măsuri - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

g) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.c) , referitoare la modificarea de urgență a mediului înconjurător și infrastructurii - amendă de la 500 lei la 2.500 lei

h) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d) - amendă de la 500 lei la 2.500 lei

i) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d) - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

j) nerespectarea interdicțiilor stabilite conform art. 5 alin.(4) lit.a), de a organiza mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise - amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei

k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art.5 alin.(4) lit.a) - amendă de la 500 lei la 2.500 lei

l) desfășurarea de către organizatori, a unor mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, în spații deschise, ori a unor întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, cu nerespectarea măsurilor stabilite conform art. 5 alin.(4) lit.a) - amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei

m) circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin.(4) lit.b) - amendă de la 500 lei la 2.500 lei

n) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din zonele stabilite în conformitate cu art. 5 alin.(4) lit.c), sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone - amendă de la 500 lei la 2.500 lei

o) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art. 5 alin.(4) lit.c) - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

p) nerespectarea de către operatori, a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.d), referitoare la restrângerea sau interzicerea transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul ori încălcarea intervalelor orare în care acestea sunt permise - amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei

q) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a condițiilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.f), referitoare la desfășurarea activității acestor instituții sau operatori economici - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

r) nerespectarea de către conducătorii instituțiilor sau operatorilor economici, a măsurilor stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.f), referitoare la suspendarea temporară a activității acestor instituții sau operatori economici - amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei

s) neefectuarea lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, de către persoanele fizice sau juridice ori de către personalul instituțiilor și autorităților publice desemnate potrivit art. 5 alin.(4) lit.g) - amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

ș) împiedicarea de către orice persoană fizică, a efectuării lucrărilor pentru demolarea parțială sau totală a unor construcții, instalații sau amenajări, mutarea/dezmembrarea unor bunuri/mijloace mobile ori pentru inundarea controlată a unor terenuri, culturi, plantații sau păduri, stabilite potrivit art. 5 alin.(4) lit.h) - amendă de la 500 lei la 2.500 lei

Ce amenzi pentru starea de alertă:
 

Art.61 – Contravențiile prevăzute la art.60 se sancționează după cum urmează:

a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) și ș);

b) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. a), b), f), i), o), q) și s);

c) cu amendă de la 2.000 lei la 10.000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. l), r) și t);

d) cu amendă de la 3.000 lei la 15.000 lei contravențiile prevăzute la art. 60 lit. j) și p);
 

×
Etichete: amenzi contraventii
x close