Antena 3 CNN Actualitate Social Amenda pe care o riscă românii care dau foc la resturile de vegetație în 2024

Amenda pe care o riscă românii care dau foc la resturile de vegetație în 2024

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:51 18 Feb 2024 Modificat la 17:51 18 Feb 2024
amenda ardere resturi vegetale incendiu
Amenda pe care riscă oamenii dacă dau foc la resturile de vegetație | Sancțiunea nu este deloc mică Sursa foto: pexels.com

Din lipsă de atenție, în foarte multe cazuri, arderea resturilor vegetale s-a transformat în adevărate tragedii. În acest sens, autoritățile au pregătit un set de măsuri și amenzi usturătoare pentru cei care aleg să dea foc la miriște pentru arderea resturilor vegetale.

Cine se încumetă să dea foc resturilor vegetale riscă o amendă cuprinsă între 7.500 lei și 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice sancțiunea este de la 50.000 lei la 100.000 lei.

Pentru cei care vor să curețe gospodăria prin incendierea terenului trebuie să știe următoarele, potrivit legii:

- focul deschis nu se folosește în locuri cu pericol de incendiu, în apropierea locuințelor, a anexelor gospodărești, lângă depozitele de furaje, pe câmpuri și miriști în apropierea pădurilor, precum și în interiorul acestora. În niciun caz focul deschis nu se lasă nesupravegheat!;
- proprietarii sau administratorii de păduri, indiferent de forma de proprietate, au obligația de a instrui și supraveghea pe cei care desfășoară activități în pădure sau parchete, privind fumatul sau folosirea focul deschis;
- este interzisă arderea materialelor de orice natură, a vegetației uscate și a resturilor vegetale pe timp de vânt. Distanțele minime de siguranță la care se poate face focul sunt: 40 m față de locurile cu pericol de explozie, gaze și lichide combustibile, vapori inflamabili, explozivi etc; 50 m față de materialele combustibile sau clădiri; 100 m față de depozite de furaje; 200 m față de liziera pădurii;
- păstrați o rezervă de apă lângă locul unde ați făcut focul, pentru a-l putea stinge imediat în cazul în care ați considera că este pericol de a se extinde;
- colectați în grămezi vegetația uscată și resturile vegetale, în cantități astfel încât arderea să poată fi controlată;
- faceți focul doar în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcții și să nu afecteze rețelele electrice, de comunicații, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
- curățați de vegetație suprafața din jurul fiecărei grămezi pe o distanță de cel puțin 5 m;
- faceți focul numai pe timp de zi;
- supravegheați permanent arderea;
- anunțați orice incendiu la numărul de telefon 112.

×
x close