Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri după-amiaza, o nouă atenţionare Cod portocaliu de inundaţii valabilă până vineri dimineaţa pe râuri din 11 judeţe.
Potrivit hidrologilor, în intervalul 25 iulie, ora 15:00 - 27 iulie, ora 10:00, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi depăşiri ale Cotelor de Apărare pe râurile din bazinele hidrografice Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Bârlad - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Iaşi, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Bacău şi Galaţi), Siret - afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă Suceava (judeţele: Suceava, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi şi Galaţi), Jijia - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval S. H. Drânceni (judeţele Vaslui şi Galaţi) şi pe râurile mici din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).
Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare în intervalul 25 iulie, ora 18:00 - 26 iulie, ora 6:00, pe unele râuri din judeţele: Iaşi, Vaslui şi Suceava, respectiv în intervalul 26 iulie, ora 16:00 - 27 iulie, ora 6:00 pe arii extinse în bazinele hidrografice aflate sub avertizare hidrologică Cod Portocaliu.
Hidrologii avertizează că se pot produce fenomene periculoase şi pe afluenţi de grad inferior ai râurilor atenţionate.
De asemenea, în perioada 25 iulie, ora 15:00 - 27 iulie, ora 24:00, se instituie Cod galben de inundaţii pe râurile din bazinele hidrografice: Tisa - sector intrarea în ţară, Vişeu, Iza (judeţul Maramureş), Someşul Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Crişul Alb - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Mureş - afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă Arieş - amonte confluenţă Târnave, Mureş - afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave (judeţele: Alba, Cluj, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Mureş - bazin superior amonte S.H. Glodeni, Târnava Mică - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Târnava Mare - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba), Bega - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu, Timiş - bazin superior amonte S.H. Lugoj, Pogăniş - bazin superior, Bârzava, (judeţele: Timiş şi Caraş Severin), Jiu - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Hunedoara, Gorj şi Mehedinţi), Olt - bazin superior amonte S.H. Sfântu Gheorghe (judeţele: Harghita şi Covasna), Olt - afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sfântu Gheorghe - amonte Ac. Drăgăşani, Olteţ - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Vâlcea, Gorj, Argeş şi Olt), Argeş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa), Buzău - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău), Suceava (judeţul Suceava), Moldova (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Harghita, Covasna, Bacău, Neamţ şi Vrancea), Putna - bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea), Râmnicu Sărat (judeţele: Buzău şi Vrancea), Bârlad (judeţele: Iaşi, Neamţ, Vaslui, Vrancea, Bacău şi Galaţi), Siret - sector aval intrarea în ţară (judeţele: Suceava, Botoşani, Iaşi, Bacău, Vrancea şi Galaţi), afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă Suceava (judeţele: Suceava, Bacău, Vrancea, Botoşani, Iaşi şi Galaţi), Jijia (judeţele: Botoşani şi Iaşi), Prut - sector amonte Ac. Stânca Costeşti (judeţul Botoşani), Prut - afluenţii aferenţi sectorului aval S. H. Drânceni (judeţele Vaslui şi Galaţi), râurile mici din Dobrogea (judeţele: Constanţa şi Tulcea).
Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat avertizarea Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi precipitaţii abundente, 22 de judeţe fiind vizate de această avertizare până joi, la ora 23:00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul menţionat, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor şi la începutul nopţilor, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua izolat aspect de vijelie. Prin acumulare sau în perioade scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.
Se vor afla sub Cod portocaliu judeţele Botoşani, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Covasna, Suceava, şi, parţial, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Sibiu.
Totodată, vor rămâne sub Cod portocaliu de ploi abundente judeţele Tulcea şi Constanţa, până miercuri la ora 21:00.
"În Dobrogea vor fi intervale de timp în care va ploua abundent şi se vor acumula local cantităţi de apă de 40-50 l/mp şi izolat 70-80 l/mp", precizează ANM.