Alarma a fost dată de polițiști din cadrul Secției 1 Poliţie Craiova care, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au observat că pe strada Al. Matei Basarab, din zona Catedralei Sfântul Dumitru, se află un obiect ce seamănă cu o grenadă.
Agenţii prezenți la fața locului au delimitat și izolat imediat perimetrul şi au sesizat colegii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dolj precum și specialişti pirotehnici din cadrul I.S.U. Dolj.
După examinarea obiectului suspect, s-a constatat că este vorba despre o grenadă fără focos și fără încărcătură explozibilă. Grenada a fost ridicată în vederea stabilirii cu exactitate a modului în care a ajuns pe aleea din centrul oraşului.