Din cauza vremii mohorâte, oamenii au ales să sărbătorească Ziua Copilului în mall-uri.
Parcările, cinematografele, zonele de mâncare, dar și magazinele din interiorul centrelor comerciale au fost luate cu asalt de mii de oameni.
În clipul video de mai jos se poate observa aglomerația din zona cinematografului din mall-ul Băneasa Shopping City, din București.
Noi măsuri de relaxare, intrate în vigoare de 1 iunie
Guvernul a decis că începând din 1 iunie persoanele vaccinate nu vor mai fi obligate să poarte mască în spațiile închise unde nu lucrează mai mult de cinci angajați, a anunțat premierul Florin Cîțu.
Activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate în spații deschise cu participarea a cel mult 1.000 de persoane. Participarea la aceste activități este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum și pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.
Activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, cu obligativitatea purtării măștii de protecție. Numărul participanților poate fi mai mare dacă toți sunt vaccinați.