Pierderi de zeci de milioane de euro şi preţuri mai mari la raft. Ambele sunt rezultatul epidemiei de pestă porcină, căreia cad pradă tot mai multe ferme mari de porci. Între timp, trei mari importatori de carne de românească au oprit tranzacţiile, iar Republica Moldova refuză să mai primească porc românesc din judeţele afectate de pestă. Epidemia pune pe fugă şi investitorii străini.
China, a doua ţară către care exportam carne, a oprit importurile din România. O pierdere anuală de 10 milioane de euro. Ucraina şi Serbia nu mai primesc nici ele carne de porc de la noi. Iar Republica Moldova nu mai cumpără produse din regiunile afectate, adică alte aproape trei milioane de euro pierdute într-un an, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.