Antena 3 CNN Actualitate Social Accident grav în judeţul Sibiu! Şase persoane, printre care doi copii, au fost rănite

Accident grav în judeţul Sibiu! Şase persoane, printre care doi copii, au fost rănite

<1 minut de citit Publicat la 08:06 15 Sep 2018 Modificat la 08:06 15 Sep 2018
Accident grav în judeţul Sibiu! Şase persoane, printre care doi copii, au fost rănite
Sursa foto: foto- Antena 3

Şase persoane, între care doi copii de 2 ani, au ajuns la spital, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat în afara şoselei, pe un drum din judeţul Sibiu, din cauză că şoferul maşinii a adormit la volan.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, Elena Welter, a declarat că accidentul s-a produs pe DN 14, în afara localităţii Slimnic.

”Pe fondul neatenţiei în conducere, şoferul, în vârstă de 33 de ani, pierde controlul direcţiei de mers şi se răstoarnă în afara părţii carosabile. Toţi cei 6 ocupanţi, dintre care 2 copii de 2 ani fiecare, sunt răniţi, transportaţi la spital, conştienţi”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu.

Potrivit sursei citate, din primele cercetări, se pare că şoferul ar fi adormit la volan.

×
Etichete: accident Sibiu raniti
x close