Antena 3 CNN Actualitate Social Accident feroviar în Sibiu. Un camion a fost lovit de tren

Accident feroviar în Sibiu. Un camion a fost lovit de tren

<1 minut de citit Publicat la 10:43 28 Oct 2019 Modificat la 10:43 28 Oct 2019
Accident feroviar în Sibiu. Un camion a fost lovit de tren

Un camion a fost lovit, luni, de un tren care transporta echipament militar în gara Mârşa, traficul feroviar fiind blocat, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc pe magistrala feroviară 200, la km 120+100 m, haltă Mârşa, la trecerea la nivel cu calea ferată, între un camion şi o garnitură de tren care transportă echipament militar.

"Partea din faţă a locomotivei a sărit de pe linie, nu este afectată încărcătura. Nu sunt persoane rănite. Trenul se deplasa spre Braşov, traficul feroviar este blocat în acest moment. La faţa locului se aşteaptă specialiştii Agifer. Din primele verificări s-a stabilit că şoferul nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată", a transmis IPJ Sibiu.

La faţa locului au ajuns şi două echipaje medicalizate, unul de tip C2 şi unul de tip B, echipajele constatând că nu sunt victime, ci doar pagube materiale. De asemenea, au mai ajuns echipaje de pompieri militari de la ISU Sibiu cu autospecială de stingere, o autospecială SMURD şi autospeciale de transport victime multiple. 

×
Etichete: Sibiu camion tren
x close