Un muncitor căzut de pe o schelă a murit, iar alţi doi sunt răniţi, după ce ei au fost implicaţi într-un accident de muncă, pe un şantier din zona de nord a Capitalei.
Cei trei au căzut de pe o schelă, care cel mai probabil s-a desprins.
Medicii au făcut manevre de resuscitare timp de 15 minute pentru bărbatul pe care în final l-au declarat mort.
Ceilalţi doi muncitori sunt în stare stabilă, au spus medicii. Una dintre victime are o fractură la picior, iar cealaltă s-a ales cu leziuni care nu îi pun viaţa în pericol.
Deocamdată, nu se ştie exact cum s-a produs accidentul. Se pare că accidentul a avut loc după ce o parte a schelei s-a desprins de perete.