Un bebeluș a murit într-un accident în localitatea Corund, Harghita. Mama pruncului de doar cinci luni a fost grav rănită, iar alte două persoane au fost rănite uşor, după ce două maşini s-au ciocnit violent. Poliţiştii spun că ambii şoferi au efectuat manevre neregulamentare.
Impactul violent a avut loc, luni, după ce unul dintre şoferi a virat neregulamentar spre stânga, în timp ce al doilea şofer a efectuat o depăşire pe linie continuă.
”Un şofer, în vârstă de 41 de ani, din comuna Corund, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 13A, a efectuat neregulamentar o manevră de mers spre stânga, moment în care a fost lovit de un autoturism condus de un consătean al său, de 29 de ani, aflat tot neregulamentar în depăşire, peste linia continuă”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliţie Judeţean