Antena 3 CNN Actualitate Social Accident grav în București: Un bărbat a fost prins sub un tramvai pe şoseaua Viilor. ISU: „Victima prezintă semne vitale”

Accident grav în București: Un bărbat a fost prins sub un tramvai pe şoseaua Viilor. ISU: „Victima prezintă semne vitale”

<1 minut de citit Publicat la 19:33 14 Ian 2018 Modificat la 19:33 14 Ian 2018
o_1c3qs3ng53ut9tm1v0b181ue2q8.jpg

Update: Bărbatul care a fost prins sub un tramvai duminică pe şoseaua Viilor din Capitală prezintă semne vitale şi va fi transportat la Spitalul Bagdasar-Arseni, potrivit ISU Bucureşti-Ilfov.

"Dintr-o eroare de comunicare, anterior am menţionat că bărbatul are răni incompatibile cu viaţa. Pentru a remedia eroarea fac următoarele precizări: bărbatul are vârsta de 60 de ani şi se afla în stop cardio-respirator când a fost extras de sub tramvai. S-au făcut manevre de resuscitare timp de câteva zeci de minute, iar bărbatul prezintă semne vitale şi va fi transportat la Spitalul Bagdasar-Arseni", a anunţat Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov.

Știre inițială: Un bărbat de 45 de ani a fost prins duminică sub un tramvai care circula pe şoseaua Viilor la intersecţia cu strada Constantin Istrati.

"Persoana a fost extrasă de sub tramvai. Este vorba despre un bărbat de aproximativ 45 de ani. Are răni incompatibile cu viaţa. Evenimentul s-a petrecut în dreptul staţiei de tramvai. Nu cunoaştem cauza", a anunţat Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti-Ilfov.

La faţa locului a intervenit Detaşamentul de Salvatori - o maşină de descarcerare şi o ambulanţă SMURD cu medic.

×
Etichete: ISU
x close