Un tânăr de 21 de ani a semănat groază marți seară printre şoferii din Galaţi. A furat maşina unchiului său şi, fără să fi avut vreodată permis de conducere, a pornit într-o cursă nebună pe şosea.
Imediat au început să curgă reclamaţiile la poliţie din partea şoferilor care spuneau că au trecut prin situaţii limită, în încercarea de a evita un accident cu maşina condusă de tânăr.
Aventura lui s-a încheiat într-o altă maşină parcată pe faleza Dunării, din fericire, fără victime, informează gazetagalatiului.ro.
După ce a îngrozit tot oraşul, prin cursa lui haotică, în care a încălcat toate regulile de circulaţie, tânărul de 21 de ani a dat o adevărată reprezentaţie şi în fata poliţiştilor. El a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice şi pentru a primi îngrijiri medicale.
Pe numele tânărului a fost deschis un dosar penal pentru conducerea unui autoturism fără a poseda permis, furt şi vătămare corporală din culpă.