Un bărbat de 75 de ani din judeţul Galaţi se zbate între viaţă şi moarte după ce a fost tâlhărit şi bătut în casă.
Familia povestește că mai mulţi indivizi necunoscuţi au intrat miercuri noaptea, în jurul orei 2:00, peste victima care dormea împreună cu soţia de 72 de ani. Femeia a scăpat cu răni uşoare, însă pe bărbat l-au bătut cu bestialitate, până când le-a spus unde ţine banii şi aurul. Poliţiştii au un cerc de suspecţi şi speră să pună mâna pe făptaşi, potrivit unui post de televiziune.
După plecarea infractorilor, femeia de 72 de ani a dat alarma. Soţul ei a fost transportat la spitalul din Tecuci, dar pentru că starea lui este foarte gravă a fost transfert la Galaţi, unde a intrat direct în sala de operaţie.