Antena 3 CNN Actualitate Social 210 copii au primit un cadou unic de sărbători oferit de Fundația Mereu Aproape

210 copii au primit un cadou unic de sărbători oferit de Fundația Mereu Aproape

2 minute de citit Publicat la 11:00 07 Dec 2016 Modificat la 11:00 07 Dec 2016
FMA_Zurli_4.jpg

Peste 200 de copii s-au bucurat de primul cadou al sărbătorilor de iarnă din acest an la spectacolul Zurli, special conceput pentru ei și oferit de Fundația Mereu Aproape. Copiii, pe care Fundația i-a ajutat de-a lungul anilor prin campaniile sale, sunt copii bolnavi salvați prin campania “Vreau să ajut”, copii din familii modeste dar care învață bine din campaniile “Schimbă o viață” și „Ajută un sat. Schimbă o țară”, orfani în urma tragediei din Club Colectiv. Evenimentul, găzduit de Teatrul de Comedie, este un cadou unic, mulți dintre acești copii venind pentru prima dată în viața lor la un spectacol. Pentru mulți dintre ei a fost și prima călătorie cu autocarul.

Evenimentul a fost plin de culoare și de lacrimi de fericire, micuții pășind într-un decor de poveste și întâlnindu-l chiar pe Moș Crăciun, care le-a oferit cadouri încântătoare și căruia i-au spus cu câtă nerăbdare îl așteptaseră. “Copiilor nu le-a venit să creadă că vine Moș Crăciun, că se întâmplă toată această bucurie, că viața e frumoasă, că nu e totul gri și nu e totul urât. Și asta se întâmplă datorită celor care donează la Mereu Aproape”, a declarat Alessandra Stoicescu, Președintele Fundației Mereu Aproape.

Povestea interpretată pe scenă a umplut ochii copiilor de bucurie, interes și curiozitate fiind „un spectacol nou-nouț, un spectacol de iarnă plin de emoție și plin de învățăminte”, așa cum a explicat Mirela Retegan, creatoarea Zurli. Copiii au fost captivați de tot ce s-a întâmplat pe scenă și copleșiți de farmecul muzicii și al personajelor.

Primarul General al Municipiului București Gabriela Firea a fost alături de cei mici la acest spectacol, de părinții și de dascălii lor, de echipa Fundației. Voi fi întotdeauna alături de Fundația Mereu Aproape și de Alessandra Stoicescu care face lucruri minunate și știe să ne emoționeze, să ne aducă bucurie în suflet și voie bună, iar Gașca Zurli este preferata noastră”, a spus Gabriela Firea.

Cadourile vesele și gustoase pe care copiii le-au primit au fost oferite de partenerii Fundației: Carrefour, Coca-Cola HBC Romania, Alka, Topoloveni, Fru&Leg, Croco, ETI, Pion, iar Hotel Ibis Gara de Nord a susținut evenimentul oferind cazare pentru familiile din campania “Schimbă o viață”.

Spectacolul „Sorcova Zurli” va ajunge și în casele românilor în prag de sărbători, când va fi difuzat pe una dintre stațiile TV ale trustului Intact. Informațiile despre data, ora și postul de televiziune vor fi disponibile în curând pe site-ul și pe pagina de Facebook ale Fundației Mereu Aproape.

Fundația Mereu Aproape a luat naștere acum 11 ani. Împreună cu partenerii săi, donatori, companii, jurnaliști și persoane publice, a ajutat 1.000.000 de oameni prin programe în domeniile sănătății, educației, culturii, social umanitare, dezastre şi advocacy. A contribuit la ajutorarea a peste 10.000 de sinistrați și a construit 75 de case. Până în prezent, ajutorul financiar și material oferit de Fundația Mereu Aproape depășește 10 milioane de Euro. Proiectul “Ajută un sat. Schimbă o țară” face parte din Programul Strategic de Investiție în Mediul Rural al Fundației Vodafone România, program care se derulează la nivel național și care susține dezvoltarea de proiecte în domeniile educației și serviciilor sociale necesare categoriilor defavorizate din satele și orașele mici din România. Mai multe detalii despre programele Fundației se regăsesc pe www.fundatiamereuaproape.ro şi pe www.facebook.com/fundatiamereuaproape.

×
x close