Un copil în vârstă de şase ani, din municipiul Bacău, a ajuns la spital, duminică, cu traumatisme, după ce ar fi fost aruncat de la etajul al doilea de către mama sa, cunoscută cu afecţiuni psihice, conform Mediafax.
Potrivit primelor informaţii oferite de Poliţia Judeţeană Bacău, vecinii au fost cei care au anunţat incidentul la Serviciul de urgenţă 112, după ce copilul s-a prăbuşit pe pământul din faţa blocului.
În urma primelor investigaţii desfăşurate în acest caz s-a stabilit că băieţelul ar fi fost aruncat de la geamul locuinţei situate la etajul al doilea al blocului de către mama sa, o femeie cunoscută cu afecţiuni psihice.
De altfel, potrivit anchetatorilor, femeia fusese recent externată de la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Bacău.
"O echipă complexă de cercetare coordonată de către procurorul criminalist s-a deplasat la faţa locului, fiind declanşate cercetări pentru stabilirea cauzelor exacte în care s-a produs incidentul. Minorul a fost preluat de o ambulanţă şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, unde va rămâne internat pentru investigaţii medicale, el suferind traumatisme, dar nu grave", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, Narcisa Butnaru.
Mama copilului a fost şi ea preluată de o ambulanţă şi internată la Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean din Bacău.