În timp ce în jumătate de țară s-au înregistrat temperaturi neobișnuit de mari pentru această perioadă, în nord sunt așteptate ninsori abundente și inundații.
Iarna lovește cu furie, în Cluj Napoca unde ninge de câteva ore. În județele Hunedoara, Alba, Sibiu, Cluj, Suceava și Neamț predomină ninsorile și se va depune un strat de zăpadă în medie de 10-12 cm.
În acest moment, la Cluj Napoca, termometrele indică 0 grade Celsius. Drumurile din județ sunt acoperite de zăpadă, astfel, șoferii trebuie să circule cu atenție și să nu plece la drum fără să fie echipați corespunzător.
Traficul se desfășoară cu dificultate și din cauza vizibilității reduse, având în vedere că în unele zone este ceață și ninge viscolit.
Citește și: Viscol și ninsori abundente la munte | Vântul suflă în rafale de 100km/h, în Vâlcea și Gorj
Meteorologii au emis de ieri trei atenționări de vreme rea valabile până luni după amiază. La munte a început să ningă viscolit, iar vântul suflă cu putere de ieri.