"Vom avea un elicopter şi un avion mic. Avionul va sosi, probabil, în iulie. În avion, vor putea fi instalate două tărgi pentru pacienţi care reprezintă cazuri grave. De asemenea, ar putea fi instalate şase sau şapte scaune pentru echipele medicale implicate în transplantul de organe", a spus subsecretarul de stat, Raed Arafat, potrivit Agerpres.
Arafat a precizat că SMURD nu are nevoie de un avion mare, întrucât acesta ar putea fi luat, la nevoie, "de la Armată sau de la Interne".
Întrebat dacă există riscul să nu primească bani pentru cele două aparate de zbor, subsecretarul de stat a negat.
"Nu există niciun risc, banii pentru elicoper au fost antamaţi, iar banii pentru avion sunt din contibuţia de 2% (procent din impozitul pe venit, redirecţionat - n.r.) pe care nu ne-o ia nimeni", a adăugat Arafat.
SMURD Bucureşti are aproximativ 200 de intervenţii pe zi.