Antena 3 CNN Actualitate SMS-ul chiulangiilor: Părinţii vor fi anunţaţi prin mesaje dacă elevii ebsentează (VIDEO)

SMS-ul chiulangiilor: Părinţii vor fi anunţaţi prin mesaje dacă elevii ebsentează (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 21:54 04 Oct 2010 Modificat la 21:54 04 Oct 2010
SMS-ul chiulangiilor: Părinţii vor fi anunţaţi prin mesaje dacă elevii ebsentează (VIDEO)

Nici măcar chiulul nu mai e ce-a fost odată! Mai nou, părintele elevului fără poftă de şcoală ştie exact la ce ore merge copilul său. Sau nu merge...Cum? Află dintr-un SMS. Programul funcţionează deja în Italia cu rezultate foarte bune. La noi, va fi introdus în sectorul 4 şi se va adresa, pentru început, liceenilor.

Totul se petrece în timp real, printr-un program derulat de primăria sectorului 4, care îşi propune să ţină părinţii la curent cu ce fac copiii lor la şcoală. Un angajat al primăriei merge în fiecare dimineaţă la şcoală şi preia situaţia absenţilor. O trimite prin fax la primărie, unde datele sunt centralizate. Mai departe, un program pe calculator trimite automat SMS-uri către părinţii înscrişi în sistem.

Ideea vine de la Napoli, unde programul funcţionează deja, din 2007. Acolo sunt înscrişi 200.000 de elevi iar rata absenţelor a scăzut cu peste 20 de procente în trei ani. Părinţii şi profesorii speră că şi aici sistemul va da rezultate.

Programul se află încă în faza pilot. În primul an va cuprinde clasele a IX-a de la liceele din sectorul 4 şi o şcoală generală. Părinţii se pot înscrie sunând la numărul 335.00.06 (CARTON) şi vor primi SMS-urile gratuit. Edilii spun că, dacă rata absenţelor scade, va fi extins de la anul la toate şcolile din sectorul 4.

Observator

 

×
Etichete: SMS absente
x close