Vom asista în lunile următoare la dosare pentru a se compromite tot ce a rămas din USL, adică PSD, a afirmat
senior editor la luju.ro, Răzvan Savaliuc, în ediţia de joi seară a emisiunii "Sinteza zilei", de la Antena 3.
Mai exact, este vorba despre o listă cu 49 de nume din PSD care riscă să ajungă în vizorul DNA. "Sunt aleşi după un anume tipar. Sunt cei care pot mobiliza oameni la vot şi cei care pot asigura şi finanţările la campaniile electorale", a subliniat Răzvan Savaliuc.
Savaliuc a arătat că printr-o astfel de acţiune se urmăreşte discreditarea PSD-ului până la alegerile europarlamentare, sau chiar până la prezidenţiale din toamnă, forţându-se arestări şi condamnari în aceste dosare.
LISTA liderilor din PSD, vânaţi sub regimul lui Băsescu, pe luju.ro