Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei: Motivul pentru care generalii din servicii au ales casa lui Gabriel Oprea, în noaptea alegerilor din 2009

Sinteza zilei: Motivul pentru care generalii din servicii au ales casa lui Gabriel Oprea, în noaptea alegerilor din 2009

1 minut de citit Publicat la 21:32 04 Mai 2017 Modificat la 21:32 04 Mai 2017
o_1bfadoftccvob171us3ktvp2o8.jpg
Foto: Antena 3

Mihai Gâdea a dezvăluit, la Sinteza zilei, de la Antena 3, motivul pentru care generalii din serviciile secrete au preferat casa lui Gabriel Oprea drept loc de întâlnire în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009, unde s-a format un fel de celulă de criză care a lucrat la realegerea lui Traian Băsescu.

Potrivit lui Dan Andronic, Laura Codruța Kovesi, George Maior, Florian Coldea și Gabriel Oprea sunt oamenii care au făcut posibilă victoria lui Traian Băsescu în 2009.

Mihai Gâdea arată, la Sinteza zilei, că de la locuința lui Oprea din cartierul Cotroceni, din Capitală, se poate ajunge în 2 minute la MApN, în 4 minute la AEP, în 9 minute la STS, în 5 minute la Palatul Cotroceni și în 6 minute la Parchetul General.

 

Istoria uluitoare a fortăreței lui Gabriel Oprea

În urmă cu două seri, Mihai Gâdea dezvăluia, tot la Sinteza zilei, că Sebastian Ghiță deține cheia întregii operațiuni din acea noapte în care s-a decis realegerea lui Traian Băsescu în fruntea țării.

Sebastian Ghiță, omul de legătură din noaptea alegerilor din 2009

Despre implicarea lui Sebastian Ghiță în alegerile din 2009 a vorbit inclusiv Dan Andronic, care a amintit de vacanțele petrecute de acesta alături de Florian Coldea, dar și de dorința fostului președinte Traian Băsescu de a monitoriza contractele fostului deputat PSD cu SRI, STS și cu alte instituții din domeniul siguranței naționale.

×
x close