Antena 3 CNN Actualitate Sinteza zilei: Eroi români în lume. Medicul Roland Hermann sare în ajutorul victimelor din Nepal

Sinteza zilei: Eroi români în lume. Medicul Roland Hermann sare în ajutorul victimelor din Nepal

<1 minut de citit Publicat la 22:50 26 Apr 2015 Modificat la 22:50 26 Apr 2015
doctorr.jpg
Medici şi asistenţi medicali din România au plecat, împreună cu medicul Roland Hermann, să ofere o mână de ajutor autorităţilor din Nepal, care se confruntă cu distrugeri de proporţii şi numeroase victime, după cutremurul de 7.9 de sâmbătă.

Bilanţul oficial al seismului cu magnitudinea de 7,9, produs sâmbătă în Nepal, depăşeşte 2.540 de morţi şi ar putea să mai crească, în condiţiile în care echipele de salvatori caută în continuare printre dărâmături.
   
Autorităţile nepaleze au anunţat că bilanţul oficial al seismului este de 2.460 de morţi, iar poliţia a precizat că 6.492 de persoane au fost rănite, relatează Reuters.

Cel puţin 1.100 de persoane au murit numai în capitală, Kathmandu, un oraş cu aproximativ un milion de locuitori, unde numeroase case sunt vechi, fragile şi înghesuite.
   
În condiţiile în care drumurile şi liniile de comunicaţie au fost distruse, oficialii se aşteaptă ca bilanţul victimelor să fie mult mai mare, în urma informaţiilor primite din zone izolate, unde sate întregi au fost devastate.
   
Seismul puternic de sâmbătă a provocat o avalanşă pe Muntele Everest, unde cel puţin 18 alpinişti au murit şi mulţi alţii sunt daţi dispăruţi.

×
Etichete: Sinteza Zilei
x close