Mihai Gâdea și Mircea Badea au prezentat duminică seară, la "Sinteza zilei, documentul acuzării președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.
"Documentul nu are cum să nu ne clarifice pentru că în clipa în care DNA-ul, prin domnul procuror-șef Marius Bulancea, cere Parlamentului României un vot pentru a putea începe urmărirea penală iar în acest document, să zicem incriminator, se află o serie întreagă de elemente, de fapte, de nume, de date, credem să sunt lucruri cheie. În dosarul care îl vizează pe Călin Popescu Tăriceanu la pagina 21 este, însă, o problema mare", a spus Mihai Gâdea.
Potrivit documentului prezentat la Sinteza zilei, DNA trebuie să probeze că șeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a pretins în mod indirect "foloase materiale de la reprezentanții companiei austriece Fujitsu Siemens Computers GmbH în schimbul exercitării atribuțiilor care îi reveneau în legătură cu adoptarea Hotărârilor de Guvern 199/2008, 634/2008, 1193/2008 și 1451/2008".
Iată dialogul dintre procuror și martorul Shimon Sheves, așa cum rezultă din documentul acuzării lui Călin Popescu Tăriceanu:
Procuror: Puteți să-mi spuneți ce tip de afacere derula societatea în jurul anului 2007, care erau principalii clienți ai STG Ventures în jurul perioadei 2007-2008?
Sheves: Principalii clienți în 2008 era... în România era dl.Tăriceanu, în Bulgaria câțiva clienți, în (n.t.neinteligibil) cred, unul, ...câțiva clienți nu-mi amintesc exact, nu știu exact corelarea dintre ani și clienți, dar cred că erau câțiva clienți.
Procuror: Vă amintiți dacă societatea avea conturi bancare în Elveția cu United Mizrahi (n.t. neinteligibil)...
Sheves: Da. (...)
Procuror: Dar ceea ce îmi spuneți este că unul dintre principalii clienți în România era primul ministru de atunci Tăriceanu?
Sheves: Da. Era clientul nostru. Într-un fel, nu știu...
Procuror: Vă amintiți cam când a început această relație, cum a început, cine a făcut legătura inițială cu Tăriceanu? Cine v-a abordat? L-ați abordat dvs.?
Sheves: Nu, nu eu.
Procuror: Nu, nu dvs., compania STG sau...
Sheves: Cum a devenit clientul nostru? Bună întrebare. Nu-mi amintesc cum am făcut. Îmi amintesc prima întâlnire cu el și-mi amintesc că l-am convins pe unul dintre consultanții americani să vină și să devină unul dintre membrii echipei noastre...
Continuarea interogatoriului, în materialul video:
Mihai Gâdea a prezentat și marea problemă problemă din dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu, problemă care apare la pagina 21.
"Am ajuns la unul dintre elementele principale, fundamentale ale acestui dosar, ale acestui document. Este pagina 21 și este marea problemă din dosarul pe care DNA i l-a făcut lui Călin Popescu Tăriceanu", a spus Mihai Gâdea.
"Faptul că prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu a fost unul dintre beneficiarii nemijlociți ai comisionului plătit de Fujitsu Siemens Computers GmbH, așa cum vom arăta într-o secțiuni ulterioară, demonstrează că acesta a fost parte a înțelegerii inițiale, fiind de neconceput ca funcționari din subordinea sa să săvârșească fapte de corupție și să îi transmită foloasele materiale astfel obținute, fără implicarea demnitarului. Astfel, în practica instanței supreme (ÎCCJ, Completul de 5 judecători, decizia penală nr. 160 din 20.06.2012), ------->
sursa foto: Sinteza zilei
s-a arătat că în situația unei infracțiuni de corupție săvârșită de o persoană cu un ascendent semnificativ asupra celorlalți participanți, participarea acesteia poate fi probată prin coroborarea probelor indirecte și că nu poate fi primită apărarea potrivit căreia persoanele aflate în subordinea autorului infracțiunii săvârșesc acte ilegale în folosul acestuia, fără știința sa", arată procurorul, fâcând trimitere la dosarul Adrian Năstase, în care, deși nu au exista probe, sentința este una cunoscută de toată lumea.
"Mai pe scurt, procurorul Bulancea zice așa: 'Măi judecătorilor, mai țineți minte cum l-ați ars pe Adrian Năstase? Ei, uite așa, ardeți-l și pe Tăriceanu'", a spus Mihai Badea.
"Faptul că în 55 de pagini nu există nicio interceptare în legătură cu Călin Popescu Tăriceanu, după niște ani foarte mulți în care a fost ascultat, asta este dărâmător pentru rechizitoriu. Dar, asta nu înseamnă că Tăriceanu poate să se ducă în acestă seară liniștit la culcare, să spună 'e o prostie, e ceva absolut umflat, n-am nicio grijă' pentru că, fix pe același mecanism, mulți ani de închisoare în dosarul Telepatia pentru 13 oameni.
3 ani și 6 luni, condamnare pentru Liviu Dragnea fix pe același model. Liviu Dragnea a primit de la ÎCCJ condamnare cu ascendentul moral - este copy-paste. Acolo nu au mai invocat decizia lui Năstase, au invocat niște studii de psihologie și sociologie", a adăugat Adrian Ursu.