"Ce s-a întâmplat la Suceava nu este ceva nemaipomenit. Este ceva care era așteptat! Ca să vă spun sincer, eu mă așteptam să se întâmple în Iași. Din păcate s-a întâmplat câțiva kilometri mai încolo, la Suceava, și de ce: foarte multe persoane au venit din Italia cu avioanele, pe relația Iași - Suceava.
Am avut zboruri de câte 3.000 de oameni repatriați din Italia, pe zi, numai pe aeroportul Otopeni, iar acești oameni au venit și cu virusul după ei. Nu toți, evident, dar au însămânțat pe ici pe colo.
Faptul că s-a întâmplat la Suceava este ceea ce se numește "accident epidemiologic". În cărțile de specialiltate așa se cataloghează. Nu este nimic nemaipomenit. Nemaipomenit este faptul că în două zile am ajuns la un număr de personal de peste 50 care să fie contaminat. Asta înseamnă că în spate au avut o persoană care a fost puternic transmițătoare. Aceste persoane puternic transmițătoare sunt în general și persoane care sunt ipohondre, adică li se pare că au ceva, în realitate nu au nimic, dar se plimbă din cabinet în cabinet, din doctor în doctor", a explicat dr. Adrian Streinu-Cercel, la Sinteza zilei.