Potrivit realizatorului "Sinteza zilei", Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a trimis Ministerului Public, Parchetului, dar şi procurorului şef secţie Lucian Papici, un document cu informaţii despre mai multe fonduri funciare din România. Printre ele se află şi Comisia locală de fond funciar Nana, localitatea în care familia Băsescu a devenit proprietară.
Deosebit de interesant este faptul că documentul emis de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor vine ca răspuns la o adresă a procurorului Lucian Papici din martie anul acesta, care ar fost poate interesat să afle cum stau lucrurile la Nana.
Preşedintele Traian Băsescu şi-a împlinit visul de a avea o fermă, după ce fiica sa cea mare, Ioana, i-a ascultat sfatul şi a investit în agricultură. Pentru că tatăl n-a avut salariul într-atât de mare să facă un credit, Ioana a cumpărat cu peste un milion de euro, 300 de hectare de teren agricol în Călăraşi.
Specialiştii spun că fata preşedintelui a făcut o afacere bună, mai ales că nu e uşor să iei un asemenea împrumut.
Tranzacţia îi nemulţumeşte însă pe localnici care până ieri n-au ştiut că în comuna lor e pământ de vânzare.