Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) îndeamnă clerul și credincioșii BOR să participe la votul de duminică, se arată într-un comunicat remis
Agerpres.
"În perspectiva alegerilor prezidențiale din România (2 noiembrie 2014), Sfântul Sinod îşi reafirmă îndemnul către slujitorii Sfintelor Altare şi credincioșii BOR de a participa la vot în duhul credinței şi al iubirii de Biserică şi Neam, cu responsabilitate creştină şi civică pentru împlinirea binelui comun în societatea românească şi viitorul României", precizează Biroul de Presă al Patriarhiei Române.
Potrivit sursei citate, Sfântul Sinod al BOR s-a întrunit, marţi şi miercuri, în ședință de lucru, sub preşedinția patriarhului Daniel, la Reşedința patriarhală.