Fiecare persoană afectată va primi pentru nevoile personale un ajutor de 300 de lei. Pentru famiile unde s-au înregistrat decese în timpul inundaţiilor sunt prevăzute ajutoare în valoare de 5.000 de lei. Tot pentru nevoi pesonale, cei ale căror case au fost afectate, primesc între 300 şi 800 de lei. La aceşti bani, se adaugă sumele necesare reconstrucţiei sau refacerii caselor distruse de ape.
În toată ţara sunt aproape 5.600 de case care trebuie reparate, consolidate sau reconstruite. În ceea ce priveşte apelul umanitar al Guvernului la ministerul Muncii, Păcuraru spune că funcţionarii vor dona jumătate din bonusurile lunii iulie, dar numai cu acordul lor, iar demnitarii, jumătate din salariu. El, în calitate de ministru, va dona 2.500 de lei. Din aceşti bani urmează să fie cumpărate mobilier, electrocasnice şi bunuri de strictă necesitate pentru familiile sinistrate.
Sindicatele funcţionarilor publici au contestat iniţiativa Ministerului Muncii şi au susţinut că donaţiile ar fi fost impuse şi condiţionate.
Antena 3