Antena 3 CNN Actualitate Sinistraţii de la inundaţiile din vară îngheaţă, în continuare, în locuinţele modulare

Sinistraţii de la inundaţiile din vară îngheaţă, în continuare, în locuinţele modulare

1 minut de citit Publicat la 23:23 11 Ian 2009 Modificat la 23:23 11 Ian 2009
Sinistraţii de la inundaţiile din vară îngheaţă, în continuare, în locuinţele modulare
Sinistraţii din Neamţ, care au rămas fără case in urma inundaţiilor de vara trecută, sunt in continuare cazaţi în locuinţe modulare şi abia au cu ce să se încălzească. Noile case în care ar fi trebuit să se mute până la Crăciun nu sunt locuibile. În urmă cu câteva zile, o bătrână, care locuia tot într-un modul social a murit în casă, îngheţată iar în decembrie un barbat s-a intoxicat cu monoxid de carbon fiindcă a încercat să îşi incălzească modulul, în care nu se mai putea trăi de frig, cu o sobă improvizată.

La Tămăşeni, comuna cea mai afectată de inundaţiile din vara trecută, peste 600 de case au fost distruse de ape şi refăcute din temelii. Multe famili locuiesc şi acum în casele modulare primte de la guvern. Unii nu au avut bani să-şi finalize lucrările, iar alţii spun că lucrările au fost făcute foarte prost şi nu se pot muta. Oamenii spun că nimeni nu s-a mai interesat de soarta lor. Se încălzesc cu ce pot, dar noaptea le este foarte frig. Alimente nu au primit deloc, nici măcar de sărbători.

Deşi au primit ordin de la ministrul de Interne să verifice situatia sinistraţilor, reprezentanţii Prefecturii nu s-au deplasat în comuele afectate. În urmă cu câteva zile, o bătrână, care locuia tot într-un modul social din Tămăşeni, a murit în casă, de frig. Femeia era bolnavă, iar locuinţa sa nu era încalzită din cauza unei defecţiuni la reţeaua de alimentare cu energie electrică.
În total, 66 de locuinţe au primit sobele metalice, ca ajutor de la guvern în pragul iernii. Oamenii nu au primit bani pentru montarea lor şi fiecare le-a pus aşa cum s-a priceput. Una din aceste sobe primite de la guvern, a făcut o victimă în luna decembrie: un bărbat s-a intoxicat cu monoxid de carbon şi nu a mai putut fi salvat. Problemele cu încălzirea în modulele sociale sunt şi în celelalte localităţi afectate de inundaţii din Neamţ - Buruieneşti, Doljeşti, şi Ion Creangă.

Antena 3

×
x close