Dumitru Prunariu este, până acum, singurul român care a ajuns în spaţiul cosmic.
“Nimeni nu poate uita seara istorică din urmă cu 30 de ani, când, de la cosmodromul de la Baikonur, locotenentul-major inginer, pe atunci, Dumitru Prunariu îşi lua zborul, la bordul navei spaţiale Soyuz-40, pentru a duce în spaţiu tricolorul românesc, pe care îl purta în inimă şi pe costumul de zbor" , a declarat ministrul Oprea la ceremonie.
De asemenea, ministrul a precizat că zborul lui Prunariu a adus poporului român un prestigiu imens dar s-a referit şi la trăirea personală: "Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri mândria pe care am simţit-o, că un tânăr ofiţer al armatei punea România pe harta selectă şi extrem de restrânsă a naţiunilor care au reuşit să trimită cosmonauţi în spaţiu. Şi sunt convins că toată România a simţit la fel şi a fost alături de dumneavoastră, domnule general Prunariu, ţinându-şi răsuflarea, până la revenirea din misiune"
La rândul său, generalul-maior în rezervă Dumitru Prunariu a mulţumit în mod deosebit ministrului Gabriel Oprea "pentru onoarea făcută de a primi cea mai înaltă distincţie a Ministerului Apărării Naţionale". "Voi purta mereu în suflet uniforma militară, chiar în calitate de general în rezervă, pentru că instituţiei militare îi datorez atât de mult, atât suportul permanent în formarea mea în calitate de cosmonaut dar şi ulterior, şi în permanenţă voi rămâne acelaşi ofiţer devotat patriei mele, România.
Dumitru Prunariu a mai fost decorat în luna aprilie de către preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, alături de alţi cosmonauţi care au zburat la bordul navelor spaţiale sovietice.