Antena 3 CNN Actualitate Sindicatul Europol, revoltat de decizia unui procuror: "Un polițist lovit cu sapa în zona capului în timpul unei intervenţii, considerat vinovat"

Sindicatul Europol, revoltat de decizia unui procuror: "Un polițist lovit cu sapa în zona capului în timpul unei intervenţii, considerat vinovat"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 16:31 11 Aug 2021 Modificat la 16:56 11 Aug 2021
Sindicatul Europol, revoltat de decizia unui procuror: "Un polițist lovit cu sapa în zona capului în timpul unei intervenţii, considerat vinovat"
Sursa foto: Facebook Europol

Potrivit Europol, incidentul a avut loc azi-noapte în oraşul Buhuş acolo unde în urma unui apel 112 s-a cerut intervenţia poliţiei într-un caz în care se reclama faptul că un bărbat a pătruns fără drept într-un imobil, unde a produs vătămări corporale unei persoane și a distrus mai multe bunuri.

La faţa locului a ajuns singura patrulă de ordine publică, în serviciu, din orașul Buhuș, formată dintr-un polițist și un polițist local.

„La vederea semnalelor luminoase ale autospecialei și a patrulei, agresorul s-a repezit spre polițist și a încercat să îl lovească cu o sapă în cap.

Doar reflexul colegului nostru a făcut ca în acest moment să nu vorbim despre o tragedie, pentru că a reușit să își ferească capul, iar lovitura s-a produs în dreptul umărului.

Polițistul a reușit în cele din urmă să îl imobilizeze pe autor, iar ulterior a fost transportat de urgență la spital unde a primit îngrijiri medicale și i-a fost suturată rană provocată de lovitura cu sapa.

Poliţistul a fost considerat "vinovat" de procuror

Ce este însă absolut REVOLTĂTOR este faptul că procurorul sesizat a refuzat să încadreze fapta ca fiind „tentativă de omor” sau cel puțin „ultraj”, în condițiile în care intenția agresorului de a-l lovi în cap pe polițist a fost clară. Mai mult, procurorul a motivat gestul său de a încadra fapta ca fiind o banală infracțiune de „lovire” pentru că agresorul ar fi declarat că s-a speriat și nu și-a dat seama că lovește cu sapa un polițist.

Cum să mai ceri unui polițist să intervină prompt și să-și riște viața pentru a o salva pe a altora, când inclusiv procurorul subminează autoritatea poliției și încurajează astfel de fapte prin deciziile sale", întreabă sindicaliștii pe pagina de socializare a instituţiei.

Incidentul a fost povestit si de Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol care a subliniat că  legea este permisivă şi astfel de decizii nu fac decât să îi determine pe poliţişti să nu mai acționeze ferm pentru că sunt timoraţi.

 

×
x close