Sindicatele îi cer preşedintelui Băsescu să nu promulge Legea bugetului de stat pe 2008 pentru că parlamentarii au aprobat-o fără a ţine cont de amendamentele angajaţilor. Organizaţiile sindicale consideră că bugetul, în forma în care a fost adoptat, va fundamenta o politică profund antisocială, cu efecte dramatice pe termen mediu şi lung. Dacă nici preşedintele nu va ţine cont de solicitarea lor, confederaţiile vor să organizez o campanie de şase luni, în care să convingă populaţia să nu mai voteze formaţiunile politice care au iniţiat şi susţinut adoptarea bugetului de stat.
Antena 3